Pilonul II de pensii. Stănescu: Ar trebui să fie opţiunea fiecăruia

Vicepremierul Paul Stănescu a făcut precizări referitoare la Pilonul II de pensii. 

Vicepremierul Paul Stănescu a declarat că Pilonul II de pensii nu se desfiinţează, subliniind însă că ar trebui să fie opţiunea fiecărui om dacă se înscrie în acest pilon sau nu. 

"Nimeni nu desfiinţează pilonul II de pensii. (...) A fost o discuţie în Comisia de Prognoză, doar atât. (...) Ceea ce ar fi foarte bine şi eu spun (...) nu ca ministru, ca om, (...) eu cred că ar trebui să fie opţiunea fiecăruia dintre noi dacă ne înscriem în pilonul II de pensii sau nu ne înscriem. Rolul Guvernului este să prezinte public care sunt avantajele dacă eşti în pilonul II de pensii şi care sunt dezavantajele, dacă sunt", a declarat Stănescu. 

Întrebat dacă se simte o tensiune la nivelul coaliţiei de guvernare, având în vedere că ALDE nu ar susţine nici măcar suspendarea pe o perioadă limitată a plăţilor către pilonul II, Stănescu a răspuns: "Nu, nu se simte acest lucru. Relaţia PSD - ALDE e o relaţie foarte bună, dar ca şi în familie sigur că sunt anumite lucruri pe care discutăm şi trebuie să ne punem de acord cu ele". 

Vicepremierul Paul Stănescu, ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a participat marţi la conferinţa de lansare a Ofertei programelor de formare continuă pentru anul 2018 a Institutului Naţional de Administraţie. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel