PENSIILE cresc din nou. Marius Budăi: Nu este o lege la care să renunțăm

Marius Budăi
Marius Budăi

Calculele au fost făcute, iar pensionarii se vor putea bucura de noi creșteri ale veniturilor. Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunțat noi majorări ale pensiilor.

Marius Budăi, ministrul Muncii, a intervenit în direct la România TV unde a vorbit despre existența fondurilor necesare pentru plata pensiilor, dar și despre noi majorări. Declarația vine în contextul în care în ultima perioadă s-a vorbit tot mai mult despre faptul că nu ar exista suficienți bani pentru plata pensiilor. 

”Am spus tot timpul că vom avea bani de toate majorările pe care le-am anunțat, fie că vorbim de Legea salarizării unitare fie că vorbim de Legea pensiilor. Nu am susținut niciun moment că Legea pensiilor este o lege facil de pus în practică. Dar nici nu este o lege la care să renunțăm pentru că și românii trebuie să ajungă cu veniturile spre media Uniunii Europene”, a precizat Marius Budăi la România TV. 

Pensii majorate din nou în 2020

”La anul, data de 1 ianuarie va fi cu noua valoare a punctului de pensie care e promovată de la 1 septembrie, adică 1265 de lei. La 1 septembrie 2020, noua valoare a punctului de pensie va fi de 1775 de lei. Avem nevoie de aceste creșteri. Nu este o lege ușor de pus în aplicare. Suntem extrem de atenți la ce se întâmplă în jurul nostru și în țară. Discutăm săptămânal cu premierul Viorica Dăncilă și cu ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, avem specialiști în artid și avem și determinare și știință să o facem”, a mai spus ministrul Muncii. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel