PENSII! Parlamentul, DECIZIE privind solicitarea PNL de retrimitere la Comisii a rectificării bugetare | DCNews
Cele mai citite

PENSII! Parlamentul, DECIZIE privind solicitarea PNL de retrimitere la Comisii a rectificării bugetare

Autor: Rodica Mitu
politician_mana_78848700

Plenul reunit al celor două camere ale Parlamentului a luat o decizie importantă!

Plenul reunit al celor două camere ale Parlamentului a respins solicitarea liberalilor de retrimitere la Comisiile de buget-finanțe a proiectului privind rectificarea bugetară. 

„Vă solicităm retrimiterea raportului la comisiile reunite de buget - finanțe, cu termen de redepunere 30 de zile”, a cerut în plen deputatul PNL Gabriel Andronache. El a precizat că raportul nu respectă unele prevederi legale și contravine unei decizii CCR.

Propunerea liberalilor a fost respinsă cu 225 de voturi „pentru”, 175 „împotrivă”, șase abțineri. 11 parlamentari nu și-au exprimat votul.

Parlamentarii PNL și USR au votat în favoarea retrimiterii, în timp ce deputații și senatorii PSD și UDMR s-au împotrivit.

Premierul Ludovic Orban a declarat, luni, că bugetul „nu îşi mai poate permite nicio creştere a cheltuielilor în momentul de faţă” şi a făcut apel la toate partidele politice să nu sprijine în Parlament raportul comisiilor de specialitate privind rectificarea bugetară.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

→

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Politica
Citește mai multe din Politica
x close