Republica Belarus, ultima ţară din Europa unde se aplică pedeapsa capitală, a executat un bărbat condamnat la moarte în 2016 pentru uciderea celor doi copii ai săi, a anunţat miercuri o organizaţie nonguvernamentală locală, informează AFP.
Kirill Kozaciok a fost executat în octombrie 2017, potrivit Centrului Viasna pentru apărarea drepturilor omului, care a raportat execuţia miercuri. Organizaţia a aflat despre ea de la mama condamnatului, a precizat Viasna.
Kirill Kozaciok şi-a ucis fiul de 17 ani şi fiica de 9 ani când se afla în stare de ebrietate, afirmând că vrea să o pedepsească pe soţia sa care ceruse divorţul. Tot el a chemat poliţia înainte de a sări de pe fereastră, însă a supravieţuit căderii.
El a fost condamnat la moarte în 2016 şi a refuzat să facă recurs.
[citeste si]
În ianuarie, organizaţia pentru apărarea drepturilor omului Amnesty International a publicat un apel adresat preşedintelui belarus Aleksandr Lukaşenko pentru ca el să suprime pedeapsa cu moartea, invocând cazul lui Kirill Kozaciok.
Potrivit evidenţelor ţinute de ONG-uri, cinci condamnaţi la moarte cu vârste între 25 şi 44 de ani aşteaptă să fie executaţi în Belarus, printre care doi bărbaţi condamnaţi anul trecut pentru şase crime comise în cadrul unei înşelătorii imobiliare.
Execuţiile, cu un glonţ tras în ceafa condamnatului, sunt în continuare păstrate secrete şi familiile sunt înştiinţate abia după câteva luni de la punerea lor în aplicare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News