Păduri-parc în România. Vot favorabil la Senat

 Plenul Senatului a adoptat luni o propunere legislativă ce prevede trecerea unor suprafeţe de fond forestier din proprietatea publică a statului în domeniul public al unor unităţi administrativ-teritoriale şi în administrarea consiliilor locale ale acestora, pentru amenajarea pădurilor parc. 

Proiectul, iniţiat de parlamentari PSD, PNL, ALDE şi minorităţi, a fost adoptat cu 83 de voturi "pentru", zece "abţineri" şi şapte voturi "împotrivă". 

USR a votat pentru acest proiect, dar a cerut să nu fie schimbată destinaţia acestor suprafeţe. 

În ceea ce priveşte suprafeţele de fond forestier care fac obiectul trecerii, odată transmise în domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale şi în administrarea consiliilor locale ale acestora, "este interzisă trecerea terenurilor forestiere din domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale în domeniul privat al acestora prin hotărâre a consiliului local, a consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti", se arată în expunerea de motive a proiectului. 

Scopul proiectului legislativ 

Potrivit legislaţiei în vigoare, pădurile sunt în proprietatea publică a statului, motiv pentru care comunităţile locale nu pot face investiţii de amenajare a acestor păduri parc. Pentru a se realiza acest obiectiv este necesară trecerea acestor zone din proprietatea publică a statului în proprietatea publică a unităţii administrativ-teritoriale. 

Pădurile parc se vor constitui la solicitarea proprietarului/administratorului, în baza unor studii de specialitate, cu avizul Comisiei tehnice de specialitate. 

Propunerea legislativă privind trecerea unor suprafeţe de fond forestier din grupa I funcţională-vegetaţia forestieră cu funcţii speciale de protecţie din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva în domeniul public al unor unităţi administrativ-teritoriale şi în administrarea consiliilor locale ale acestora face parte din categoria legilor organice. 

Senatul este prima Cameră sesizată. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel