Orban: Pregătim şi alte demersuri pentru a împiedica intrarea în vigoare a Codului penal

Ludovic Orban a anunţat miercuri că pe lângă atacarea la CCR, liberalii pregătesc şi alte demersuri pentru a împiedica intrarea în vigoare a Codului penal.

Liderul liberalilor, Ludovic Orban, anunţă că PNL pregăteşte, pe lângă atacarea la Curtea Constituţională, şi alte demersuri, inclusiv la nivel european, pentru a împiedica intrarea în vigoare a modificărilor la Codul penal, considerând că acestea sunt aberaţii legislative.

"N-a contat opoziţia puternică din societatea românească. N-a contat opoziţia politică din Parlament. N-a contat poziţia Comisiei Europene, poziţia Departamentului de Stat al SUA, poziţia GRECO, scrisoarea celor 12 ambasadori ai celor mai importante state din NATO şi UE, decizia Comisiei de monitorizare a APCE, care a aprobat solicitarea PNL şi a sesizat Comisia de la Veneţia. Dragnea şi Tăriceanu au forţat adoptarea unui Cod penal care serveşte doar infractorilor şi este împotriva cetăţenilor români corecţi, cinstiţi, care au respect faţă de lege, pe care îi expune riscului major de a fi victime ale infracţionalităţii scăpate de sub control. România va avea de suferit din cauza acestor iresponsabili, obsedaţi de distrugerea sistemului de justiţie din România, disperaţi să îşi scape pielea. Vom ataca la Curtea Constituţională toate prevederile neconstituţionale ale acestui cod şi pregătim şi alte demersuri, inclusiv la nivel european, pentru a împiedica intrarea în vigoare a acestei aberaţii legislative, care riscă să transforme România într-o ţară incapabilă să îi pedepsească pe infractori şi să facă dreptate celor vătămaţi", a scris Orban, miercuri, pe Facebook.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat miercuri proiectul privind modificarea Codului penal. Liberalii au anunţat că vor ataca la CCR acest proiect.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel