Băsescu: Ghiță trebuie protejat pentru dezvăluiri

Traian Băsescu a declarat că este necesară găsirea unei soluții pentru ca Sebastian Ghiță să poată fi protejat pentru ca el să poată face dezvăluiri. El nu exclude nici intervenția președintelui în acest caz. 

Traian Băsescu a declarat că Sebastian Ghiță este "o mină de aur care trebuie protejată". El a vorbit despre importanța informațiilor care pot fi furnizate de Ghiță. Fostul președinte spune că în acest moment singura prevedere legală care-i poate garanta lui Sebastian Ghiță o formă de imunitate este denunțul, însă trebuie găsite și alte soluții. 

"Este motiv să ceară azil politic, dar nu o va face. După ce a fost parte din sistem, are obligaţia să vină să spună ce ştie. Dacă vrem să îl avem pe Ghiță înapoi și liber să vorbească, statul român trebuie să găsească formula să-i garanteze imunitate în așa fel încât el să poată vorbi," a declarat Băsescu la România TV. 

El a mers chiar mai departe, referindu-se la o eventuală intervenție a președintelui Iohannis în acest caz.

"Se poate uza de codul penal actual și în același timp de o eventuală intervenție a președintelui să găsim o formulă politică. Eu cred că Sebastian Ghiță trebuie să aibă libertatea să vorbească," a mai spus Traian Băsescu. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel