ONU, pact mondial privind migraţiile. SUA s-a abținut

Statele membre ale ONU au aprobat vineri, cu excepţia SUA, crearea unui Pact mondial neconstrângător privind migraţiile.

'Migranţii sunt un motor extraordinar de creştere', a subliniat secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, salutând acest nou 'Pact mondial pentru o migraţie sigură, ordonată şi reglementată'.Chiar dacă Pactul este 'neconstrângător, el constituie un pas fără precedent pentru a creşte cooperarea internaţională', a arătat secretarul general. Pactul va fi aprobat în mod oficial cu ocazia unei conferinţe internaţionale ce va avea loc în Maroc, la mijlocul lunii decembrie.

Documentul de 25 de pagini, a cărui negociere s-a întins pe durata a 18 luni, include o serie de principii (apărarea drepturilor omului, a drepturilor copiilor, recunoaşterea suveranităţii naţionale ş.a.) şi cuprinde un catalog de măsuri care să ajute ţările să facă faţă migraţiilor: îmbunătăţirea informării, măsuri pentru mai buna integrare a migranţilor, schimb de expertiză ş.a. 'Pactul mondial nu va impune nimic nimănui, dar propune soluţii', a declarat ambasadorul mexican Juan José Gomez Camacho, care a condus negocierile, alături de ambasadorul elveţian Jurg Lauber.

'Nu avem de ales între a accepta sau a respinge migraţiile. Ele sunt aici, se întâmplă peste tot în lume', sublinia preşedintele Adunării Generale a ONU, slovacul Miroslav Lajcak, la deschiderea negocierilor. SUA s-au retras la sfârşitul lui 2017 din procesul de elaborare a Pactului, afirmând că acesta conţine prevederi ce contravin politicii preşedintelui Donald Trump în domeniul imigraţiei. Numărul migranţilor în lume este estimat la 258 milioane de persoane, adică 3,4% din populaţia globului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel