Nuntă cu mii de oameni la o sinagogă din New York. Amendă de mii de dolari

Primarul New York-ului, Bill de Blasio, a anunţat marţi amendarea unei sinagogi acuzate că a încălcat regulile sanitare în condiţiile în care metropola se luptă cu o revenire a epidemiei de COVID-19 deoarece a permis ca mii de oameni, fără măşti, să participe la o nuntă hasidică în Brooklyn. 

Marţi, primarul democrat al metropolei a confirmat aplicarea unei "amenzi grele" de 15.000 de dolari sinagogii Yetev Lev din cartierul Williamsburg, împreună cu un avertisment privind închiderea lăcaşului de cult.

"Nu cunoaştem numărul exact al oamenilor" prezenţi la nuntă, dar suntem siguri că a fost prea multă lume, a spus primarul în cadrul unui briefing de presă. "Se pare că a existat un efort foarte deliberat de a ascunde evenimentul, ceea ce face ca lucrurile să fie şi mai inacceptabile", a adăugat Bill de Blasio.

"Este inacceptabil ca oamenii să organizeze un eveniment atât de mare când ştim că promovează transmiterea" virusului, a spus, la rândul său, şeful serviciilor de sănătate din New York.

Duminică, guvernatorul statului New York, Andrew Cuomo, a cerut, de asemenea, anchetarea acestei nunţi organizate "în flagrantă desconsiderare" a legii.

Cu toate acestea, autorităţile au părut că doresc să evite să acuze direct comunitatea evreilor ortodocşi din New York, scrie Agerpres. 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel