Nicușor Dan și-a comandat sondaj, din care reiese că ar lua aproape jumătate din procentele Capitalei.
Dacă astăzi ar fi avut loc alegeri locale, conform sondajului realizat în perioada 10 - 17 aprilie, Nicușor Dan ar fi luat 46,1% arată sondajul pe care și l-a comandat și ale cărui rezultate au fost publicate în HotNews. Cristian Popescu Piedone ar lua cu 5% mai puțin, iar candidatul PSD-PNL ar trece timid de 10%.
Sondajul a fosat realizat de Verifield la comanda lui Nicuşor Dan în perioada 10 - 17 aprilie, pe un eşantion de 1.800 de persoane. Datele au fost culese telefonic, prin intermediul chestionarului. Eroarea maximă admisă a datelor este de +/-2,31% la un grad de încredere de 95%, arată sursa citată.
Iată cum ar fi arătat procentele conform sondajului citat:
- Nicușor Dan, candidatul Dreptei Unite - 46,1%
- Cristian Popescu Piedone, candidatul PUSL - 41,1%
- Candidatul PSD-PNL, dr. Cătălin Cîrstoiu - 10,1%
- Candidatul AUR, Mihai Enache- 2,3%.
Procentele sunt exprimate din rândul celor care au menționat că merg la vot - 68,6%.
Pe de altă parte, PNL - PSD ar lua 37,1%, Alianța Dreapta Unită 28,4%, iar PUSL 8,6%, urmate de procente sub 5,7%.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu