Nesupunerea civică, singura SOLUŢIE pentru preluarea puterii în Armenia

După ce a fost respins de Parlament ca premier, Nikol Pashinyan îi cheamă pe armeni la nesupunere civică.

Opozantul armean Nikol Pashinyan a chemat marţi seara la blocarea drumurilor, căilor ferate şi aeroporturilor din ţară, după ce candidatura sa la funcţia de prim-ministru a fost respinsă de Parlamentul de la Erevan, transmite AFP.

Partidul aflat la putere a votat contra lui, din cei 100 de deputaţi care au participat la scrutin, 55 fiind împotrivă, iar 45 au susţinut candidatura liderului protestelor antiguvernamentale.

După vot, Nikol Pashinyan s-a adresat zecilor de mii de susţinători reuniţi în piaţa Republicii, din centrul capitalei armene, anunţând că de miercuri dimineaţa, începând de la ora 8,15 (4,15 GMT), toate drumurile, căile ferate şi aeroporturile vor fi blocate.

'Vom bloca străzile, aeroporturile, metroul, căile ferate, orice poate fi blocat', a spus, potrivit Reuters, Pashinyan. 'Dacă toată lumea participă la o acţiune completă de nesupunere civică, va fi o victorie totală a poporului armean. Lupta noastră este o luptă non-violentă, este o acţiune paşnică de nesupunere civică', a adăugat acesta. Armenia traversează din 13 aprilie o criză politică fără precedent.

[citeste si]

Pe 23 aprilie, manifestaţiile la care au luat parte zeci de mii de opozanţi au dus la demisia lui Serzh Sargsyan, ales prim-ministru cu şase zile în urmă de către deputaţi, după ce timp de zece ani exercitase funcţia de preşedinte. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel