Nelu Tătaru, anunţ pentru deschiderea mall-urilor. Când se va şti sigur

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat când vom şti sigur dacă mall-urile se redeschid din 15 iunie. 

"Chiar astăzi (miercuri - n.r.) am avut întâlnirea cu reprezentanţii mall-urilor în care am cerut o serie de măsuri pe care le preconizează. Noi, prin Institutul Naţional de Sănătate Publică, le vom analiza şi vom da mesajul specialiştilor, urmând ca în jur de 10-11 iunie să le putem da un răspuns, ca să se poată pregăti, dacă în ziua de 15 iunie va fi ziua de relaxare prind deschiderea mall-urilor", a spus Tătaru pe B1 TV, conform Agerpres. 

În altă ordine de idei, el a menţionat că există un risc de infectare a oamenilor cu COVID -19 în mijloacele de transport în comun dacă aparatele de aer condiţionat ale acestora nu sunt curăţate.

"În măsura în care avem aglomeraţii populaţionale deosebit de mari şi nu avem aerisită acea cameră putem să ne gândim că aeroflora care există acolo poate genera sau poate menţine un virus. După fiecare zi, după fiecare tură, trebuie făcute dezinfecţii ale mijloacelor de transport în comun", a afirmat ministrul Sănătăţii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel