EXCLUSIV  Ștefănescu, distrugător cu Orban: Plecări din PNL după moțiunea de cenzură

Moțiunea de cenzură inițiată de PNL a picat astăzi în Parlament la vot. Trebuia să strângă 233 de voturi ”pentru” și a strâns doar 159. Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu, a dat, pentru DCNews, o declarație fulminantă după eșecul Opoziției. 

”Rezultat jalnic”

”Această moțiune inițiată de PNL și asociații s-a terminat nu numai cu un eșec, ci un rezultat jalnic pentru echipa condusă de Ludovic Orban, proaspătul slujitor al statului paralel, cel care slujește, în mod public, în fața liderului acestuia.” a spus Codrin Ștefănescu, pentru DCNews

[citeste si]

Secretarul general adjunct al PSD a adăugat: ”Cumulat, grupurile parlamentare ale USR, PNL, PMP și cei câțiva neafiliați ar fi trebuit să strângă 183 de voturi, care oricum nu le ajungeau pentru a avea o reușită.”

Parlamentari ALDE părăsesc barca lui Orban

”Numărul de 159 de voturi, obținut cu chiu, cu vai, arată că-n cadrul acestei uniuni în jurul lui Orban nici măcar membrii partidelor nu-l mai susțin și nu susțin astfel de aberații. Imediat după moțiune, colegi din ALDE ne-au confirmat că există intenția unor parlamentari PNL ca-n dimineața următoare să părăsească barca lui Orban pe care-l acuză de tot felul de lucruri, începând de la vânzarea partidului, apărătorul statului paralel sau mafiot, cum spune Băsescu, până la prestația jalnică și penibilă în toate acțiunile pe care acesta și camarila lui le întreprind. Aici vorbim despre pozițiile publice, textul moțiunii, umilitor pentru electoratul lor, și, nu în ultimul rând, despre slăvirea Laurei Codruța Kovesi și a celor care se opun reformei justiției în România.” a conchis Codrin Ștefănescu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel