Mircea Diaconu, despre alegerile prezidențiale: "Ţinta mea este nu să ajung preşedinte"

Mircea Diaconu / foto AGERPRES
Mircea Diaconu / foto AGERPRES

Mircea Diaconu a vorbit despre obiectivul său în ceea ce privește alegerile prezidențiale.

Candidatul la alegerile prezidenţiale Mircea Diaconu, susţinut de către Pro România şi ALDE, a declarat, joi, la Botoşani, că obiectivul său nu este să ajungă preşedintele României, ci să transmită electoratului modul său de a aborda politica, citează Agerpres.

"Ţinta mea este nu să ajung preşedinte. Ţinta mea e să mă fac înţeles, să mă exprim cât pot de bine şi de clar pe temele astea care poate intră în mintea oamenilor şi altădată o să aleagă altfel, o să gândească altceva, să aştepte altceva de la oamenii politici. O consecinţă a puterii mele de convingere poate fi să ajung eu preşedinte, dar nu e o ţintă în sine", a afirmat Diaconu.

Pe de altă parte, el a subliniat că serviciile secrete au avut, de-a lungul timpului, influenţe în desemnarea preşedinţilor României, dar a precizat că în acest moment nu are nicio temere legată de acest aspect.

"Ce să îmi facă? Să îmi oprească maşina pe drum sau ce să îmi facă? Maşina mea merge, rezistă. Mă refer la Aro al meu, care nu se opreşte niciodată. Şi când merge în trei tot merge. Dar nu e vorba despre asta. Serviciile sunt extrem de necesare, dar trebuie să stea pe craca lor şi scrie foarte clar în lege", a adăugat Mircea Diaconu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel