EXCLUSIV  Ministrul Oros, TĂCERE TOTALĂ în scandalul momentului. Petre Daea, intervenție după tragedia din ziua votului

[] []

24 noi 2019 / 16:17
Salveaza PDF Comentarii

Fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea, a punctat un aspect esențial cu privire la incidentul major din Portul Midia, acolo unde o navă cu 14.000 de oi s-a răsturnat.

O navă cu pavilion Palau s-a răsturnat, duminică, în Portul Midia. La bordul ei se aflau aproximativ 14.000 de oi și un echipaj format din 22 de sirieni. Toți membri echipajului au fost salvați și aduși teferi la mal. Unul dintre ei a căzut peste bord, însă a fost scos din apă.

În aceste momente, vasul este jumătate sub apă, însă scufundarea sa a fost oprită

 

Am dorit să aflăm reacția autorităților cu privire la acest caz. Prin urmare, l-am contactat pe ministrul Agriculturii, Adrian Oros, pentru a afla care este situația reală și ce măsuri se impun. Până în acest moment, acesta nu ne-a răspuns la telefon și nici la mesajul adresat pe telefon.

L-am sunat și pe fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea, și l-am întrebat cum ar fi acționat dacă se întâmpla un incident de o asemenea amploare în timpul mandatului său. Petre Daea ne-a răspuns următoarele:

 

'Aș fi intrat în acțiune și cel puțin știam care este situația reală. În agricultură se întâmplă numeroase evenimente și trebuie să fii tot timpul în centrul lor pentru a le gestiona așa cum se cuvine astfel încât pagubele să fie cât mai reduse. Este o reală pagubă ce s-a întâmplat acum în Portul Midia și mă întreb în contul cui se va deconta acest lucru. Eu nu îmi dau cu părerea, dar sigur că m-am informat în timp real cu privire la ceea ce s-a întâmplat. Este o problemă delicată, care trebuie abordată cu toată responsabilitatea și rigoarea de autorități. Îmi pare extraordinar de rău de acest eveniment neplăcut. Va influența viața cuiva într-un mod negativ din punct de vedere economic. Eu tot timpul sunt alături de fermierii și agricultori. Sper să aibă cât mai puține evenimente nefericite.' a spus fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea, pentru DC News.

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27