Marko Bela la Târgu Mureș: Maghiarii sunt coproprietari în Ardeal

Vicepremierul Marko Bela spune că UDMR va merge mai departe în coaliţie doar dacă interesele maghiarilor sunt respectate. "Să avem şcolile noastre, să avem secţii maghiare la Universitatea de Medicină şi Farmacie... Nu pot să ne facă să tăcem, nu suntem chiriaşi în oraşul nostru", a declarat Marko Bela de Ziua maghiarilor.

Marko Bela a declarat joi, la Târgu Mureş, în cadrul manifestării de 15 martie, la care au luat parte peste 3.000 de persoane, că UDMR îşi asumă coaliţia pentru guvernarea ţării, însă numai dacă această colaborare este reciprocă, scrie Agerpres.

"Azi ne amintim de 1848, ne-am dus la Bucureşti nu ca să tăcem, ci vrem să ajutăm, vrem ca ţara să meargă înainte, să ajutăm să ieşim din criză. E în interesul maghiarilor şi românilor, deopotrivă. Dar nu e de ajuns să colaborăm, ne asumăm coaliţia pentru guvernarea ţării numai dacă această colaborare este reciprocă. Numai aşa mergem mai departe în coaliţie, dacă interesele maghiarilor sunt respectate, pentru că ele nu ştirbesc drepturile românilor. Noi putem acţiona independent, să luăm decizii în legătură cu învăţământul în limba maghiară. Nu avem nevoie de paznici", a arătat Marko Bela în timpul discursului său.

Marko a spus că au trecut 164 de ani de la Revoluţia ungară de la 1848 şi de atunci a trebuit, din şi din nou, "să luptăm pentru libertate", iar astăzi "mai trebuie să luptăm pentru învăţământ în limba maternă".

"Să avem şcolile noastre, să avem secţii maghiare la Universitatea de Medicină şi Farmacie, pentru ca medicul să poată în vorbi în limba maghiară cu pacientul (...) Unii au obosit să lupte, iar alţii au zis că nu mai are rost să luptăm. Mesajul nostru, al celor care am ales să rămânem aici, să trăim şi să muncim aici, al celor care mai avem credinţă este că trebuie să luptăm pentru drepturile noastre. Nu pot să ne facă să tăcem, nu suntem chiriaşi în oraşul nostru", a afirmat Marko Bela în timpul discursului.

El a adăugat că îşi menţine declaraţia conform căreia maghiarii nu sunt chiriaşi în Transilvania, ci "coproprietari", alături de români şi de toţi cei care locuiesc aici.

"Eu cred că Transilvania este proprietatea noastră, a tuturor, a celor care trăim aici în această zonă - şi români, şi maghiari, şi toţi care sunt locuitorii acestui pământ. Şi dumneavoastră, la fel, sunteţi coproprietari. Suntem în Ardeal, egali, suntem coproprietari pe acest pământ cu toţii şi românii şi maghiarii, repet, trebuie să avem aceleaşi drepturi, inclusiv în ceea ce priveşte învăţământul", a spus Marko Bela.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel