EXCLUSIV  Marea iubire, copil, nou job! O zodie va avea TOT în 2022

Foto Pexels
Foto Pexels

Anul următor este extrem de important pentru o zodie!

„Anul 2022 va fi prielnic acelora care vor copii, care vor să petreacă mai mult timp de calitate în preajma copiilor deja existenți, sau acelora care vor să iubească necondiționat. Să întâlnească acea persoană care să îi facă să viseze și să își accepte vechile cicatrici. Veți învăța să fiți mai romantici și receptivi, să vă deschideți în fața iubirii și să oferiți o șansă pasiunilor mai vechi sau noi. Conjuncția Jupiter-Neptun din 12 aprilie este prielnică pentru vindecare emoțională sau pentru cei care își doresc mult copii. Indiferent de cum a fost procesul până atunci. De ce? Pentru că veți avea curajul să încercați și alte metode, tratamente sau tehnici. Indiferent de vârsta copiilor, veți avea parte de surprize plăcute din partea lor și de evenimente în care să fiți implicați. (...) În perioada 11 mai-28 octombrie, Jupiter va tranzita sectorul muncii. Poți căuta un nou loc de muncă, poți renegocia condițiile actuale. În orice caz, vei munci mai mult”, a spus Daniela Simulescu, astrolog DCNews și redactor șef Astrosens, despre Scorpion și cei cu ascendent în această zodie. Mai multe despre horoscopul pentru 2022 pe astrosens.ro!

VEZI ȘI: ZODIA pentru care anul 2022 ar putea fi cel mai greu

19 noiembrie 2021. Ține minte această dată
 

Va avea loc o eclipsă importantă în luna noiembrie. „19 noiembrie 2021. Țineți minte această dată. Atunci avem o Eclipsă de Lună/Lună Plină pe axa Scorpion-Taur. Până aici, nimic neobișnuit, doar că Eclipsa, pe harta astrologică a României, va zgudui multe puncte puternice”, a spus Daniela Simulescu, astrolog DCNews.

„Să nu uităm de evenimentele politice importante de la finalul anului. Pe lângă asta, atunci când vorbim de Taur-Scorpion, suntem obligați să amintim de siguranță/asigurare, bani, resurse, informații ascunse. Atunci se va schimba ceva în conștiința românilor. Nu își are rost întrebarea dacă va fi de bine sau de rău. Va fi pur și simplu”, a subliniat Daniela Simulescu.

Amintim că, pe 30 august, Mercur a părăsit semnul productiv al Fecioarei și a intrat în Balanță, unde va sta până pe 6 noiembrie.

„Un tranzit destul de lung, mai ales din cauza faptului că va și retrograda în perioada 27 septembrie - 18 octombrie”, precizează Daniela Simulescu.

Până pe 6 noiembrie, Mercur va face de câte trei ori opoziție cu Chiron, trigon cu Jupiter și careu cu Pluto. „Ne vom da seama de un lucru: încercarea de a comunica pe placul celorlalți va veni cu un cost personal. Cu cât vom dori să fim mai diplomați, cu atât o să regretăm mai mult. Va fi nevoie de un echilibru”, a subliniat Daniela Simulescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel