Maia Sandu, mesaj la 106 ani de la unirea Basarabiei cu România. Vrea ca R. Moldova să fie un stat dezvoltat și liber

Agerpres
Agerpres

Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, a transmis un mesaj cu ocazia celebrării a 106 ani de la unirea Basarabiei cu România.

Cu ocazia aniversării a 106 ani de la unirea Basarabiei cu Regatul României, Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, a mulțumit Bucureștiului pentru tot sprijinul pe care îl acordă Chișinăului, însă a precizat că își dorește un drum independent pentru țara pe care o conduce, în cadrul Uniunii Europene.

„România ajută Republica Moldova continuu și necondiționat. Aceasta este doar o parte din sprijinul imens acordat de România pe parcursul anilor.

Cel mai bun mod de a celebra 106 ani de la Unirea Basarabiei cu România este să punem în valoare legăturile dintre oamenii de pe cele două maluri ale Prutului, să mulțumim României pentru susținerea constantă dedicată îmbunătățirii vieții tuturor cetățenilor Republicii Moldova și să muncim în continuare pentru a deveni un stat dezvoltat și liber, alături de România, în marea familie europeană“, a scris Maia Sandu.

Pe 27 martie 1918, Sfatul Țării de la Chișinău a votat în favoarea unirii Basarabiei cu România, aceasta fiind prima provincie românească unită cu țara în anul de glorie 1918.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel