MAI: 96 de sesizări de posibile probleme privind procesul electoral

Alexandru Ichim / 24 noi 2019 / 15:54 Salveaza PDF Comentarii

Un număr de 96 sesizări de posibile probleme în legătură cu procesul electoral au fost înregistrate, până în prezent, însă din verificări a rezultat că 32 dintre acestea nu se confirmă. 

"Sesizările fac referire la continuarea propagandei electorale, violarea confidenţialităţii votului, lipsă buletine de vot, aşa-zis turism electoral, sfătuirea alegătorilor cum să voteze, comercializarea şi consumul de băuturi alcoolice în spaţiul de protecţie al secţiei de votare. Au fost aplicate 15 sancţiuni contravenţionale, dintre care 11 avertismente scrise şi patru amenzi în valoare de 4.500 de lei", a declarat Dajbog, scrie Agerpres. 

Ea a arătat că, în judeţul Olt, s-a primit un apel la 112 prin care se reclama faptul că anumite persoane au primit bani pentru a merge la vot, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de corupere a alegătorilor. Tot în Olt, se efectuează verificări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violare a confidenţialităţii votului după ce o persoană, la ieşirea din cabină, a arătat buletinul de vot membrilor biroului electoral.

"Poliţiştii din Hârşova au fost sesizaţi de către un membru al secţiei de votare de la un liceu cu privire la faptul că un cetăţean ar fi însoţit la secţia de votare un bărbat de 73 de ani, imobilizat în scaun cu rotile, şi ar fi intrat cu acesta până la cabina de votare unde, profitând de faptul că perdeaua nu era trasă bine, ar fi observat procesul de votare şi l-ar fi îndrumat cum să voteze", a spus Monica Dajbog.

Cercetări în județul Tulcea

 

Potrivit acesteia, în judeţul Tulcea, se efectuează verificări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de acces ilegal la un sistem informatic, după ce un specimen de buletin de vot prin care cetăţenii erau îndemnaţi să voteze un anumit candidat a fost postat pe contul de pe o reţea de socializare al unui bărbat, care susţine însă că nu el ar fi publicat mesajul.

"În judeţul Teleorman, poliţiştii Secţiei rurale Gălăţeni au fost sesizaţi cu privire la faptul că un bărbat s-a prezentat la secţia de votare şi şi-a exercitat dreptul de vot, deşi pe numele său exista o solicitare pentru deplasarea urnei mobile. Bărbatul susţine însă că nu a depus nicio cerere. Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată. Cercetările continuă în vederea identificării persoanei care a întocmit şi depus înscrisul", a menţionat Dajbog.

Verificări și la Bistrița-Năsăud

 

În Bistriţa-Năsăud, o persoană a fost sancţionată cu 2.000 de lei pentru continuarea propagandei electorale printr-o postare în mediul online.

Purtătorul de cuvânt al MAI a mai spus că au fost raportate peste 20 de cazuri medicale în 12 judeţe şi în Bucureşti, în contextul desfăşurării procesului electoral.

Serviciile judeţene de evidenţă a persoanelor şi Direcţia din Bucureşti au eliberat duminică peste 5.000 de acte de identitate pentru cetăţenii care doreau să voteze, dar nu deţineau carte de identitate valabilă.

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27