Ludovic Orban a adormit la ședința solemnă dedicată Zilei Naționale a României

Foto: Antena 3 CNN
Foto: Antena 3 CNN

Ludovic Orban a fost surprins în Parlamentul României în timp ce dormea.

Ludovic Orban, președintele Partidului Forța Dreptei, a fost surprins în Parlamentul României în timp ce dormea chiar la ședința solemnă dedicată Zilei Naționale a României.

Senatorii şi deputaţii s-au reunit, luni, la Palatul Parlamentului, într-o şedinţă solemnă dedicată aniversării Zilei Naţionale a României - 1 Decembrie.

La şedinţa solemnă au luat cuvântul reprezentanţii conducerii celor două Camere ale Parlamentului şi ai grupurilor parlamentare.

Au fost prezenţi membri ai Guvernului, fostul preşedinte Emil Constantinescu, Custodele Coroanei Române, Majestatea Sa Margareta, reprezentanţii cultelor religioase din România, preşedinţi ai mai multor instituţii, membri ai Corpului diplomatic.

Birourile permanente ale celor două foruri legislative au decis pe 20 noiembrie convocarea acestei şedinţe solemne. Anul acesta s-au împlinit 105 ani de la Marea Unire. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel