Letonia va investi un miliard de euro pentru a construi parcuri de turbine eoliene

Foto Ilustrativ Pixabay
Foto Ilustrativ Pixabay

În speranța că își va spori independența energetică, Letonia intenţionează să investească aproximativ un miliard de euro în parcuri de turbine eoliene.

"Aceasta este o soluţie pe termen mediu care ne va permite să devenim complet independenţi în aprovizionarea noastră cu energie şi să utilizăm mai puţini combustibili fosili", a spus Krisjanis Karin. Potrivit premierului leton, aceasta este una din cele mai mari investiţii derulate vreodată de mica ţară baltică, vecină cu Rusia. După ce proiectul va fi implementat, Letonia va trece din situaţia de ţară care importă electricitate din ţări precum Rusia, în situaţia în care va deveni exportator de electricitate, a precizat premierul leton, Krisjanis Karin, potrivit Agerpres.

La rândul său, ministrul leton al Economiei, Ilze Indriksone, a dezvăluit că parcurile de turbine eoliene avute în vedere ar urma să aibă o capacitate de 800 de Megawaţi. Asta înseamnă că ar putea produce 2,4 Terawaţi oră (TWh) de electricitate pe an, echivalentul a aproximativ 30% din consumul total de electricitate al Letoniei în 2021, a spus Ilze Indriksone.

Un nou joint venture, denumit Latvijas Veja Parki, între compania de utilităţi Latvenergo şi Latvijas Valsts Mezi, entitatea responsabilă de administrarea pădurilor statului leton, va fi responsabilă pentru construcţia şi operarea parcurilor de turbine eoliene, care ar urma să aibă un total de 100 până la 120 de turbine eoliene.

Letonia a încetat să mai importe electricitate din Rusia în luna mai a acestui an. Cu toate acestea, la fel ca şi ţările vecine, Estonia şi Lituania, Letonia este în continuare parte a reţelei electrice sincronizate cu Rusia şi Belarus, sistemul BRELL, care datează din perioada sovietică. Asta înseamnă că Letonia rămâne conectată la reţeaua celor două state vecine din est. 

Citește și: 

Fost ministru britanic al Finanțelor: Tinerii trebuie să învețe matematică până la 18 ani

Fostul ministrul Rishi Sunak spune că matematica și engleza ar trebui studiate până la finalul stagiului preuniversitar.

Fostul ministru britanic al Finanțelor, Rishi Sunak, a spus că elevii trebuie să studieze materiile de bază precum matematica și engleza până la 18 ani, când termină școala, potrivit Daily Mail.

Într-un plan pe trei niveluri care are ca scop să transforme educația, influentul politician conservator a promis că va scoate din uz programele de studii universitare care nu sporesc „potențialul de câștiguri” ale studenților, va crea un grup de colegii tehnice de clasă mondială și va introduce bacalaureatul care nu va permite tinerilor să renunțe la mate și engleză.

Interesul său pentru educație, născut din rivalitatea cu Liz Truss

Totul a pornit de la acțiunea rivalei sale, Liz Truss. Conservatoarea s-a autointitulat „premierul pe educație” și a venit cu un plan care ar înlocui academiile care nu performează cu un nou tip de școli libere.

Ea le-a mai promis elevilor de nota zece că vor fi invitați automat la interviu de admitere la Oxford sau Cambridge.

Care este supărarea lui Sunak

Într-un interviu cu Sunday Times, fostul ministru a criticat curriculumul actual, explicând că nu-i pregătește pe tineri pentru „economia viitorului”. „Pot spune că aproape suntem unici în Occident, printre economiile avansate și sistemele educaționale performante, să le permitem tinerilor să renunțe atât de devreme la matematică și să nu mai învețe limba maternă de la 16 ani. În Germania, Franța sau în Asia, tinerii învață mate până la 18 ani și la cum funcționează economia modernă, cred că va fi în detrimentul nostru dacă nu avem aceste abilități”, a explicat Sunak.

România, pe ultimul loc în UE la alocările bugetare pentru cercetare și dezvoltare în 2021

Alocările bugetare pentru cercetare-dezvoltare în Uniunea Europeană s-au situat la 244 de euro pe persoană în 2021, în creştere cu 33% comparativ cu 2011, însă România este pe ultimul loc în rândul statelor membre cu doar 19 euro pe persoană, un plus de 8,5% comparativ cu 17,5 euro pe persoană în anul 2011, arată datele publicate, miercuri, de Eurostat... Citește mai mult AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel