Fostul președinte al României a declarat că legile în domeniul siguranţei naţionale vor fi bune dacă serviciile secrete vor fi demilitarizate.
Senatorul Traian Băsescu, preşedinte PMP, a declarat marţi seară că legile în domeniul siguranţei naţionale, care fac obiectul Comisiei parlamentare speciale privind analizarea şi actualizarea lor, vor fi bune dacă serviciile secrete vor fi demilitarizate, le va fi interzisă zona de afaceri şi numărul salariaţilor lor va fi "public cunoscut".
Indicații pentru reformarea sistemului
„Au de făcut (n.r. - parlamentarii) un lucru fundamental: demilitarizarea serviciilor secrete, interdicţie în zona de afaceri şi numărul salariaţilor din serviciu să fie transparent public cunoscut. Un serviciu dacă îl vrei performant trebuie să-l finanţezi. Serviciile secrete fac nişte servicii care nu sunt ale lor. Pentru ce face poştă militară SRI-ul? Pentru ce este brigada antitero la SRI, în loc să fie la Ministerul de Interne? Ei să dea informaţii şi brigada antitero să acţioneze de la Ministerul de Interne", a afirmat Băsescu la TVR 1.
Băsescu: Mandatul serviciilor trebuie limitat
Întrebat ce ar trebui făcut pentru limitarea tendinţei către represiune a serviciilor, fostul şef de stat a spus că acest lucru ar trebui să se facă prin „limitare de mandat, control al serviciului de către Parlament şi scris cum se face: te duci la comisia ta şi spui cât foloseşti pentru acoperiţi, cât pentru culegere de informaţii, ce buget ai ca să funcţionezi; controlul bugetului este esenţial pentru democraţie".
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News