Cătălin Trăistaru, liderul Sindicatului grefierilor, oferă explicații în scandalul momentului dintre procurorul general, Augustin Lazăr, și ministrul Justiției, Tudorel Toader.
Până să ajungem să discutăm cu a noastră colegă care este implicată în scandal pentru că nu a fost individualizată și nu cred că va fi, așa cum am precizat în comunicat, nu dorim să mergem mai departe de atât în acest moment. Noi am intervenit pentru apărarea reputației de grefier întrucât este aruncată la mijloc ca fiind responsabilă de niște atribuții care, potrivit regulamentelor interne, nu îi revin.
Dosarul de depunere a candidaturii are caracter personal. Indiferent dacă ar fi fost oferit sprijin, suport, din partea unui coleg grefier la un coleg magistrat pentru întocmirea acelui dosar, el ar fi trebuit să fie verificat înainte de a fi trimis pentru că, până la urmă, candidatura este personală. Acesta a fost singurul moment în care am dorit să intervenim. În funcție de cum va escalada scandalul și dacă va ajunge să se identifice și să fie scoasă la înaintare o colegă grefier, vom interveni mai mult pentru apărarea reputației. Opinia publică trebuie să fie informată corect., a explicat Cătălin Trăistaru, în cadrul jurnalului de știri, de la România TV.
Mesajul transmis de Sindicatul grefierilor
Sindicatul grefierilor: Eroare de grefă sau nepăsare, domnule Lazăr?
Explicația procurorului general Augustin Lazăr
"Ministrul Justiției exploatează o eroare de grefă survenită în martie 2016, făcută cu ocazia selectării lucrărilor necesare pentru procedura de numire în funcția de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Efectuând copii după documente redactate de A. Lazăr, grefiera a fotocopiat, urmare a unei erori generate de identitatea numelui de familie, ordonanța emisă de procurorul șef adjunct de secție Cristian A. Lazăr din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News