Lansarea piesei cu Liam Payne, amânată. "Încă îl plângem pe Liam"

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Lansarea unui cântec la care a participat Liam Payne, un fost membru al trupei britanice One Direction, decedat recent la vârsta de 31 de ani, a fost amânată, după ce fusese anunţată pentru vineri, a declarat artistul american Sam Pounds, cu care acesta a colaborat, informează AFP. 

Cântăreţul şi compozitorul american anunţase lansarea piesei "Do No Wrong" pe reţelele de socializare, anunţul fiind însoţit de o ilustraţie alb-negru reprezentând un înger ridicându-se spre o inimă frântă.

Marţi însă, Sam Pounds a scris pe reţeaua de socializare X că lansarea este amânată. "Chiar dacă ne place tuturor această melodie, nu este încă momentul", a scris el.

"Încă îl plângem pe Liam şi vreau ca familia lui să trăiască perioada de doliu în pace şi rugăciune", a adăugat artistul.

"Vom aştepta cu toţii", a completat el.

Liam Payne a fost găsit mort pe 16 octombrie, după ce a căzut de la balconul unei camere de hotel din Buenos Aires. Rezultatele preliminare ale autopsiei au indicat că starul britanic trecea "printr-un fel de criză cauzată de abuzul de substanţe", potrivit Parchetului argentinian.

Decesul său a stârnit un val de emoţie în rândul numeroşilor săi fani din întreaga lume. Starul pop vorbise public despre problemele sale legate de dependenţă şi despre dificultatea de a face faţă celebrităţii încă de la o vârstă fragedă.

Înainte de moartea sa, Liam Payne colaborase la melodia "Do No Wrong" cu Sam Pounds, notează Agerpres.

Liam Payne a făcut parte, alături de Louis Tomlinson, Niall Horan, Zayn Malik şi Harry Styles, din celebra trupă One Direction, formată în 2010 şi care s-a bucurat de un succes fulminant.

După plecarea lui Zayn Malik, grupul a luat o pauză în 2016, iar Liam Payne, la fel ca foştii săi colegi, a început o carieră solo. Anul trecut, el anunţase că lucrează la un al doilea album, al cărui prim single, "Teardrops", a fost lansat în martie.

2. Foto: Ager... (liam-payne-one-direction_26818900.jpg)

***

La câteva minute după anunţul morţii cântăreţului britanic, mulţi fani şi curioşi s-au adunat în tăcere în faţa intrării hotelului "Casa Sur" unde a fost constatat decesul, sub supravegherea mai multor poliţişti.

Liam Payne a fost, alături de Louis Tomlinson, Niall Horan, Zayn Malik şi Harry Styles, unul dintre membrii grupului de băieţi format în 2010 şi care s-a bucurat de un succes uluitor.

Potrivit şefului serviciilor de urgenţă, Alberto Crescenti, Liam Payne prezenta "răni foarte grave în urma căderii, am constatat decesul, nu a existat nicio posibilitate de resuscitare", a declarat la televiziunea locală.
El a precizat că serviciile de urgenţă au primit un apel la ora locală 17.04, (20.04 GMT). Şapte minute mai târziu o echipă a ajuns la locul tragediei şi nu a putut decât "să constate moartea acestui bărbat", înainte de a descoperi "mai târziu că era cântăreţ într-un grup".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel