Klaus Iohannis susţine intervenţia naţională în cadrul Adunării Generale a ONU, la ora 16,15 (ora României)

Andrei Itu / 25 sep 2019 / 07:42 Salveaza PDF Comentarii
IOHANNIS
IOHANNIS

Preşedintele Klaus Iohannis susţine miercuri, în calitate de şef al delegaţiei României, intervenţia naţională în cadrul dezbaterilor generale ale celei de-a 74-a sesiuni a Adunării Generale a ONU care se desfăşoară la New York. 

Potrivit agendei şefului statului, intervenţia va fi susţinută la ora 16,15 (ora României). Tot miercuri, preşedintele Iohannis va participa la Forumul Politic la Nivel Înalt pe tema 'Accelerarea implementării Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă', unde va susţine o intervenţie în cadrul sesiunii tematice 'Leaders Dialogue 5 - Partnerships for Sustainable Development'. 'Participarea la Forum este o oportunitate pentru România de a prezenta progresele la nivel naţional în vederea implementării Agendei, inclusiv rolul regional asumat prin organizarea unor evenimente care să promoveze parteneriate regionale în acest scop.

Totodată, vor fi prezentate experienţa şi bunele practici pentru a spori eficacitatea, responsabilitatea şi caracterul participativ în realizarea progreselor la toate nivelurile privind îndeplinirea Agendei 2030', a informat Administraţia Prezidenţială. Preşedintele Iohannis a participat, marţi, la New York, la deschiderea segmentului la nivel înalt al celei de-a 74-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, la recepţia oferită de Uniunea Europeană în onoarea şefilor de delegaţii şi la recepţia tradiţională oferită de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, şi prima doamnă în onoarea şefilor de delegaţii.

Din delegaţia care îl însoţeşte pe şeful statului fac parte ministrul de Externe, Ramona Mănescu, consilierii prezidenţiali Andrei Muraru şi Bogdan Aurescu, consilierul de stat Dana Bârsan şi reprezentantul permanent al României la ONU, Ion Jinga. Preşedintele Klaus Iohannis conduce, de marţi până joi, delegaţia României la ONU.


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.23