Klaus Iohannis, sunat de Benjamin Netanyahu. Discuții cheie despre mutarea ambasadei la Ierusalim

Klaus Iohannis a avut vineri, 5 ianuarie a.c., o convorbire telefonică cu Prim-ministrul Statului Israel, domnul Benjamin Netanyahu, la inițiativa acestuia din urmă.

Discuția a vizat stadiul și perspectivele de dezvoltare ale relațiilor dintre România și Statul Israel, respectiv evoluțiile legate de adoptarea, la 21 decembrie 2017, la nivelul Adunării Generale a ONU, a proiectului de rezoluție pe tema statutului Ierusalimului, fiind abordată pe scurt, în acest context, problematica statutului Ierusalimului.

De asemenea, cei doi înalți oficiali au avut un schimb de opinii referitoare la situația actuală din Iran.
Prim-ministrul Netanyahu a apreciat în mod deosebit relația apropiată de prietenie dintre cele două state și popoare, bazată pe interese comune. Totodată, Premierul israelian a adresat mulțumiri pentru votul de „abținere" al României cu ocazia adoptării Rezoluției Adunării Generale ONU din luna decembrie privind statutul Ierusalimului.

Președintele Klaus Iohannis a evidențiat, la rândul său, simbolismul aniversării, în acest an, a șapte decenii de relații diplomatice neîntrerupte dintre cele două state, care coincide cu împlinirea a 70 de ani de la înființarea Statului Israel și cu celebrarea Centenarului României Moderne. Președintele României a asigurat că țara noastră susține în continuare dezvoltarea, consolidarea și diversificarea relațiilor cu Statul Israel, care au un caracter strategic.

[citeste si]

În ceea ce privește evoluțiile recente pe tema statutului Ierusalimului, Președintele Klaus Iohannis a reiterat elementele principale ale poziției României, exprimate cu prilejul votului și al „explicației de vot" prezentate ulterior derulării acestuia asupra Rezoluției Adunării Generale ONU din 21 decembrie 2017. Rezoluția recomandă, printre altele, statelor membre ONU să se abțină să stabilească misiuni diplomatice în Ierusalim și să intensifice eforturile internaționale pentru o pace durabilă, cuprinzătoare și justă în Orientul Mijlociu.

Conform acestei poziții, aprobate de Președintele României anterior votului, pe baza propunerii argumentate, în scris, a Ministerului român al Afacerilor Externe, Ierusalimul reprezintă o temă centrală în cadrul negocierilor de pace, iar statutul acestuia ar trebui stabilit în urma încheierii unui acord direct între părți. România a subliniat, în cadrul explicației de vot, și necesitatea rezolvării juste și de durată a conflictului israeliano-palestinian, prin implementarea „soluției celor două state", Israel și Palestina, care să coexiste în pace și securitate, ca unică variantă viabilă și capabilă să garanteze îndeplinirea aspirațiilor părților. De asemenea, s-a arătat cu acel prilej că poziția țării noastre față de statutul orașului Ierusalim rămâne conformă cu cea stabilită prin rezoluțiile Consiliului de Securitate ONU și Adunării Generale ONU în materie. Totodată, în poziția exprimată cu prilejul explicației de vot, România a făcut apel la calm, a încurajat părțile să reia dialogul direct pentru deblocarea procesului de pace și a arătat că, în prezent, este necesară reînnoirea eforturilor internaționale pentru relansarea acestuia, context în care momentul promovării Rezoluției adoptate pe 21 decembrie 2017 a fost privit cu reticență de către țara noastră, ceea ce a și motivat decizia de vot „abținere".

În consecință, o eventuală decizie în sensul mutării Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim poate fi luată doar pe baza parametrilor menționați, cu luarea în considerare a evoluțiilor viitoare privind Procesul de Pace în Orientul Mijlociu, iar, în cadrul acestuia, privind problema statutului Ierusalimului.

Cei doi înalți demnitari au discutat, totodată, despre situația actuală din Iran, Președintele Klaus Iohannis exprimând regretul pentru pierderile de vieți omenești înregistrate în urma recentelor proteste și speranța că violențele vor înceta, iar libertatea de exprimare și libertatea de întrunire pașnică vor fi respectate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel