Klaus Iohannis, întâlnire importantă în SUA: Ce l-a spus americanilor

Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit vineri cu reprezentanţii unor companii multinaţionale americane, context în care a pledat pentru necesitatea implementării unui ghid de bune practici, având la bază prevederi din legislaţia americană privind combaterea actelor de corupţie din societatea economică.

"Preşedintele Klaus Iohannis a reiterat prioritatea României de a atrage investiţii străine, unul dintre obiectivele principale ale ţării noastre fiind eliminarea constrângerilor care afectează libertatea economică şi reprezintă impedimente pentru investitori", arată Administraţia Prezidenţială, scrie Agerpres.

Întâlnirea cu reprezentanţii unor companii multinaţionale americane prezente sau care doresc să investească în România, printre care MetLife, Johnson & Johnson, Chevron, ExxonMobil, Cargill, Timken Warburg Pincus, a avut loc în cadrul evenimentului "American Romanian Investors Dialogue".

Sursa citată arată că aceste companii vor putea aduce în România mai multe investiţii directe, care să contribuie la transferul de tehnologie şi să creeze mai multe locuri de muncă.

[citeste si]

Administraţia Prezidenţială precizează că tematica discuţiilor s-a axat pe valorificarea potenţialului real al cooperării economice dintre România şi Statele Unite ale Americii, investiţiile americane ca instrument de modernizare economică, independenţa energetică şi rolul ei ca vector esenţial al competitivităţii economice a României, precum şi Cadrul de cooperare ca element important al Parteneriatului Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii (TTIP).

Întrevederea a fost organizată de American-Romanian Business Council, o organizaţie non-profit care promovează relaţiile comerciale dintre Statele Unite ale Americii şi România.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel