James Comey - Trump. A încălcat regulile în ancheta lui Hillary Clinton

 Fostul şef al FBI James Comey nu a respectat regulile, supervizând ancheta referitoare la Hillary Clinton înainte de alegerile prezidenţiale din 2016, dar, în mod imparţial, a exclus urmărirea în justiţie a candidatei democrate, indică un raport oficial publicat joi, relatează AFP. 

Noi nu am găsit nici o dovadă care să arate că deciziile procurorilor au fost influenţate de idei preconcepute sau de alte considerente, scrie în raportul respectiv inspectorul general Michael Horowitz, care relevă printre altele că James Comey s-a arătat nesubordonat. 

Acest raport, foarte aşteptat şi considerat susceptibil de a fi o bombă politică, riscă prin urmare să nu aibă efectul scontat de către Trump, care nu încetează să afirme că democraţii s-au aliat cu elemente ale FBI pentru a o ajuta pe dna Clinton să câştige alegerile prezidenţiale. 

Comey, pe care Trump l-a demis în mai 2017 şi care s-a arătat de atunci foarte aspru la adresa preşedintelui, este criticat în raportul respectiv pentru că şi-a luat unele libertăţi în ce priveşte procedurile în vigoare la conducerea poliţiei federale americane. 

Doi agenţi ai FBI care lucrau la ordinele sale, potrivit inspectorului general al Ministerului Justiţiei, au manifestat voinţa de a acţiona oficial pentru a afecta şansele lui Trump de a fi ales preşedinte. 

A recomandat să nu fie urmărită 

Într-o conferinţă de presă surpriză în iulie 2016, Comey recomanda ca Hillary Clinton să nu fie urmărită în justiţie în legătură cu email-urile trimise pe un server privat, menţionând totodată că ea, fost secretar de stat, a dat dovadă de o neglijenţă extremă. 

Apoi, la sfârşitul lui octombrie, cu zece zile înainte de scrutinul prezidenţial, şeful FBI a relansat, în mod răsunător, scandalul cu email-urile redeschizând ancheta în cazul dnei Clinton, relatează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel