Armata israeliană a afirmat luni că a efectuat o lovitură asupra unor ţinte având legătură cu serviciul de informaţii al grupării şiite libaneze Hezbollah în Siria, unde gruparea proiraniană este puternic implantată, organizaţia neguvernamentală Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDO) raportând doi morţi în acest atac.
Armata israeliană, care rareori comentează atacurile sale în Siria, indică într-un comunicat că "a desfăşurat o operaţiune aeriană şi a lovit (...) ţinte aparţinând cartierului general al serviciului de informaţii al Hezbollah din Siria", notează AFP și Agerpres.
Ramura siriană a serviciului de informaţii al grupării şiite libaneze dispunea de o "reţea independentă de colectare a informaţiilor, de coordonare şi de analiză sub comanda directă a şefului serviciilor de informaţii ale Hezbollah", potrivit acesteia.
OSDO a raportat o lovitură israeliană luni la sud de Damasc asupra unei "case de la o fermă din sectorul Sayyeda Zeinab, care era utilizată de membri ai grupării libaneze Hezbollah şi ai Gardienilor Revoluţiei din Iran".
Doi combatanţi ai grupării Hezbollah, aflată în război deschis împotriva Israelului din 23 septembrie, au fost ucişi, iar alţi cinci răniţi, potrivit OSDO, cu sediul în Regatul Unit, dar care are o reţea vastă de surse de informaţii în Siria.
Potrivit OSDO, grupările pro-iraniene sunt puternic implantate în regiunea Sayyeda Zeinab, un important loc de pelerinaj şiit.
Ministerul sirian de Externe a condamnat atacul, afirmând că acesta a vizat "zone civile" la sud de Damasc şi a cauzat pagube materiale semnificative, fără a menţiona eventuale victime.
Media oficiale siriene au raportat că atacul a avut loc în jurul orei locale 17:18 şi a venit "din direcţia platoului Golan ocupat" de către Israel.
De la începutul războiului civil în 2011 în Siria, Israelul a efectuat sute de lovituri asupra unor ţinte din această ţară, vizând armata siriană, dar mai ales grupările susţinute de Teheran, în special Hezbollah, desfăşurate în sprijinul forţelor regimului de la Damasc.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu