Israel, ambasadă Ierusalim. Un nou stat și-a mutat ambasada!

netanyahu trump
netanyahu trump

Paraguay îşi inaugurează luni ambasada la Ierusalim în prezenţa preşedintelui paraguayan Horacio Cartes, sosit duminică seara în Israel.

Astfel, Paraguay urmează exemplul SUA şi al Guatemalei, informează postul de televiziune israelian i24News.

Ceremonia de inaugurare este programată la ora locală 12:00 în prezenţa premierului israelian Benjamin Netanyahu, care va avea o întâlnire apoi cu preşedintele Cartes la reşedinţa sa.

"Ambasada Paraguay este a treia ambasadă care se deschide în decurs de o săptămână la Ierusalim. Sunt momente extraordinare", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe israelian, Emmanuel Nahshon, adăugând că "vor veni încă multe altele".

Ministrul securităţii interne israelian, Gilad Erdan, care l-a primit pe preşedintele Cartes la aeroport duminică, a salutat această iniţiativă: "Mulţumesc preşedintelui pentru decizia sa, care exprimă profunzimea legăturilor între cele două ţări ale noastre şi atitudinea sa curajoasă. Un alt şef de stat care alege adevărul şi întăreşte suveranitatea noastră asupra capitalei noastre", a indicat el pe Twitter, conform canalului media citat.

Săptămâna trecută, şeful diplomaţiei paraguayene, Eladio Loizaga, informase că preşedintele ţării sale îşi "planificase această decizie în urmă cu opt luni. Noi am discutat despre ea şi, iată, momentul a sosit. Decizia nu are nicio legătură cu faptul că alte guverne au făcut acelaşi lucru".

Cum s-a ajuns la această decizie

Potrivit ministrului, preşedintele paraguayan a luat această decizie după o călătorie în iulie 2016 în Israel, unde a putut observa că la Ierusalim vin toţi ambasadorii aflaţi la post în această ţară (în Israel) pentru a-şi prezenta scrisorile de acreditare în faţa autorităţilor. "Sediul guvernului israelian este la Ierusalim, biroul premierului, cel al preşedintelui, vizitele oficiale sunt la Ierusalim", a enumerat Loizaga.

Paraguay devine astfel al doilea stat din America Latină, după Guatemala, care urmează decizia foarte controversată a preşedintelui american Donald Trump.

SUA au procedat săptămâna trecută la deschiderea controversată şi ultramediatizată a noii lor ambasade la Ierusalim, care a coincis cu manifestaţii de mare amploare organizate de mişcarea palestiniană Hamas la frontiera Israelului cu Fâşia Gaza. Miercuri, a fost rândul Guatemalei de a-şi transfera la Ierusalim ambasada. Hondurasul, care îşi aliniase poziţia cu SUA şi Israel în 21 decembrie 2017 în cursul votării la ONU a rezoluţiei care condamna decizia americană, nu s-a pronunţat încă asupra transferului ambasadei sale, chiar dacă parlamentul a adoptat o rezoluţie ca ea să fie mutată la Ierusalim.

VEZI ȘI  Israel, în război. Zeci de morți. Adevărul neștiut: ”Unde era revolta atunci?!”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel