Iran, mesaj către UE în conflictul cu Trump

iran
iran

Un important oficial iranian a salutat marţi eforturile Europei de a salva acordul nuclear, avertizând în acelaşi timp că acest lucru nu trebuie să se facă prin plata unei 'răscumpărări' către preşedintele american, Donald Trump, relatează AFP.

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, se află în prezent la Washington, unde speră să-l convingă pe Donald Trump să nu se retragă din acest acord încheiat în 2015 între Iran şi marile puteri, care are drept scop să împiedice Iranul să se înarmeze cu arme nucleare.

Acordul este aspru criticat de Donald Trump, care ameninţă să restabilească sancţiuni economice împotriva Teheranului şi să retragă Statele Unite din acord dacă semnatarii europeni nu vor înăspri termenii acestuia înainte de 12 mai.

'Salutăm insistenţa Uniunii Europene de a menţine Statele Unite în acordul nuclear', a declarat Ali Shamkhani, preşedintele Consiliului Suprem de Securitate Naţională, într-o conferinţă de presă difuzată de televiziunea iraniană.

'Însă, dacă acest lucru înseamnă înjosirea Republicii Islamice Iran sau plata unei răscumpărări către preşedintele Trump, europenii fac o greşeală strategică', a continuat el, referindu-se la eventualele concesii pe care europenii ar încerca să le facă preşedintelui american pentru a-l împiedica să se retragă din acord.

Trump doreşte o înăsprire a acordului nuclear cu privire la rolul Iranului în mai multe conflicte din Orientul Mijlociu şi la programul său de rachete balistice.

Iranul insistă însă că orice discuţie despre limitarea programului său de rachete este 'o linie roşie'.

Teheranul 'nu va permite nici unei ţări (...) să treacă de aceste linii roşii', a insistat Ali Shamkhani.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel