Un cutremur cu magnitudinea 6,4 s-a produs în vestul Iranului duminică, a anunţat Institutul de geofizică iranian, şi 210 persoane au fost rănite, potrivit autorităţilor locale, relatează AFP.
Epicentrul seismului a fost localizat la 17 km sud-vest de oraşul Sar-e Pol-e Zahab, la 7 km adâncime, a anunţat Institutul de geofizică. Această regiune din vestul Iranului, frontalieră cu Irakul, a fost lovită de mai multe cutremure în ultimii ani.
Cel puţin 210 persoane au fost rănite la Sar-e Pol-e Zahab şi în oraşul vecin Gilan-e Gharb, a anunţat guvernatorul Kermanshah, Houshang Bazvand, la televiziunea de stat.
"Nu avem informaţii privind moartea unor oameni în acest stadiu, situaţia pare a fi sub control", a spus el, afirmând că au existat scurte întreruperi ale alimentării cu electricitate şi cu apă în cele două oraşe.
Majoritatea rănilor au fost provocate pentru că "oamenii s-au panicat şi au fugit din case", a precizat şeful serviciilor de urgenţă Pirhossein Kolivand la televiziunea de stat.
Numărul răniţilor ar putea creşte în orele care urmează, cele 18 echipe de salvatori continuând să facă bilanţul seismului. Potrivit informaţiilor din prezent, nicio clădire şi nicio infrastructură nu au fost avariate.
Numeroase replici
Şapte replici de mai mică amploare au fost înregistrate într-o oră de la seismul principal, a precizat Institutul de geofizică.
Potrivit unui responsabil al Crucii Roşii iraniene, Morteza Salimi, citat de agenţia de presă Isna, seismul a afectat zone care tocmai fuseseră reconstruite după un cutremur devastator din aceeaşi perioadă a anului trecut.
În noiembrie 2017, un seism devastator cu magnitudinea 7,3 s-a soldat cu 620 de morţi şi peste 12.000 de răniţi în provincia iraniană Kermanshah, precum şi cu opt morţi în Irak. De asemenea, 30.000 de case au fost avariate.
Ultimul cutremur de amploare care a lovit vestul Iranului s-a produs în august 2018, având o magnitudine evaluată la 6 de Institutul american de geofizică (USGS). Două persoane au murit atunci şi 255 au fost rănite.
Iranul se află pe două importante plăci tectonice şi activităţile seismice sunt frecvente aici.
În decembrie 2003, un seism a distrus oraşul istoric Bam din Iran, în provincia Kerman (sud-est). Cel puţin 31.000 de persoane au fost ucise.
În iunie 1990, un seism cu magnitudinea 7,4 în Iran în apropiere de Marea Caspică s-a soldat cu 40.000 de morţi, 300.000 de răniţi şi 500.000 de persoane rămase fără adăpost
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu