Oamenii au protestat, marţi, în Timișoara, și au cerut „Dreptate pentru Mario!", băiatul de 15 ani din Cenei ucis de un adolescent care are vârsta victimei şi unul care are 13 ani.

Protestatarii cer coborârea vârstei răspunderii penale. Vor ca și minorii de sub 14 ani să răspundă precum adulții atunci când fac crime. Ce s-a întâmplat însă la Cenei este ceva foarte rar, se întâmplă o dată la zeci de ani. Însă... patru-cinci oameni mor zilnic pe șoselele din România. Ei sunt morții zilei, întotdeauna ignorați. Sunt niște cifre și atât. Viteza este pe primul loc în ceea ce privește cauzele care au determinat accidentele rutiere. Țara noastră se află constant pe primele locuri în Uniunea Europeană în ceea ce privește mortalitatea pe șosele, de cele mai multe ori, chiar pe primul loc.

Și pentru acest lucru, nimeni nu iese în stradă. Se cere schimbarea legilor pentru crime între copii care se întâmplă o dată la câțiva zeci de ani, dar pentru ceva ce se întâmplă zilnic - decesele de pe șosele - nu se cere nicio schimbare.

În fiecare zi, pe drumurile din România, au loc accidente din cauza vitezei, depășirii, ocolirii prin străduțe cu sens unic, blocarea intersecțiilor și convingerea generalizată că „merge și așa”. Ba 80 km/h, ba 90, ba mai mult, în fiecare zi la fel.

Și totuși, deși vorbim de aproximativ 2.000 de morți anual și zeci de mii de răniți, societatea nu mai reacționează. Nu mai e nimeni șocat, se merge principiul: Poate scap.

Problema nu este lipsa mijloacelor, ci lipsa voinței. Am putea avea camere de supraveghere peste tot. Nu e nevoie de tehnologii sofisticate ca să vezi cine depășește coloana, cine intră pe linia de tramvai, cine se bagă în față la semafor sau blochează intersecțiile. Pentru aceste fapte nu e nevoie de omologări speciale sau discuții tehnice. Sunt contravenții clare, vizibile, repetitive și totuși, ele rămân nepedepsite.

De ce nu se face nimic pentru a preveni mortea pe șosea? Din cauza populismului și egoismului. Șoferul obișnuit se uită în jur și vede că nimeni nu pățește nimic. Demnitarul își pune șoferul să „calce” pedala, liniștit că va plăti amenda, iar cetățeanul care respectă legea nu se simte apărat, ci fraierit.

La începutul anilor 2000, au existat radare fixe, inclusiv pe DN1, în parteneriat cu administrațiile locale. Pentru multe comune, aceste investiții însemnau bani, ordine și disciplină în trafic. Apoi a intervenit politica. S-au schimbat regulile, s-au anulat mecanismele, s-a preferat negocierea verbală în locul sancțiunii clare. Sistemul a fost golit de eficiență.

Între timp, șoferii au învățat lecția greșită, că regula este opțională, că viteza e negociabilă, că sancțiunea poate fi evitată. A apărut reflexul periculos al justificării: „și eu mai trec”, „doar de data asta”, „n-am încurcat pe nimeni”, doar că realitatea nu iartă.

Un copil lovit pe trecerea de pietoni nu mai poate fi adus înapoi cu explicații. O mașină care vine cu 40 km/h sau cu 120 km/h face diferența dintre viață și moarte, iar două secunde câștigate la un semafor nu justifică un drum distrus pentru totdeauna.

Când un copil îl ucide pe altul este o tragedie, dar este ceva care se întâmplă foarte rar. Dar când mor pe șosele, în medie, cinci oameni pe zi, nu mai vorbim de excepții. Vorbim de un sistem care a normalizat pericolul la volan.

Oamenii au ales varianta „merge și așa” în trafic, doar că fiecare drum va rămâne o loterie. Asta în timp ce se moare ca la război pe șoselele din România.

Pentru morții de pe șosele de ce nu iese nimeni în stradă? De ce nimeni nu cere înăspirea legilor sau monitorizarea mai atentă în trafic?

Și, cum a spus și jurnalistul Val Vâlcu: Cel care merge lipit de cel din față, care accelerează ca nebunul de la un stop la altul, nu e șofer prost. E doar prost.

VEZI ȘI: • Petiția Mario a scăpat de sub control: Cum s-a ajuns la imaginile șocante din Sânmihaiu Român

Google News icon Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News