Ioan Ghișe: CCR face un joc de-a alba-neagra cu listele electorale

ioan ghise
ioan ghise

Curtea Constituțională, în cooperare cu Parchetul, face un fel de joc de-a alba-neagra cu listele permanente” și chiar se ”străduiește” să creeze obstacole pentru împlinirea voinței milioanelor de români care au votat la referendum pentru demiterea președintelui suspendat Traian Băsescu, a declarat, marți, pentru Mediafax, senatorul PNL Ioan Ghişe.

Parlamentarul liberal a mai susținut că tot ceea ce în mod public cere președintele suspendat Traian Băsescu se execută la Curtea Constituțională cu o majoritatea de cinci la patru, ”adică judecătorii provenind de la Băsescu, de la PDL şi cu domnul de la UDMR”, iar ceea ce a hotărât Plenul Curții, în ședința de marți, în legătură cu listele electorale, arată că ”CC, în cooperare cu Parchetul, face un fel de joc de-a alba-neagra”.

"Faptul că acum Curtea Constituţională, în cooperare cu Parchetul, face un fel de joc de-a alba-neagra cu listele permanente, electorale, actualizate, mi se pare un joc care transcede cu mult procedurii instituţionale", a afirmat senatorul liberal.

Ioan Ghișe a explicat că decizia Biroului Electoral Central din 28 iulie, cu o zi înainte de referendum, precizează după care text de lege se face raportarea la listele permanente, şi anume Legea 35 din 2008 pentru alegerea Parlamentului.

"Noi ne aflăm într-o situaţie în care Parchetul, în colaborare cu Curtea Constituţională, se străduieşte să creeze obstacole pentru împlinirea voinţei liber exprimate de 7,4 milioane de cetăţeni români, pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu", a mai spus liberalul, precizând că atribuţiile Curţii Constituţionale, prevăzute în Constituţie, precum şi în legea de organizare şi funcţionare a acestei instituţii, stabilesc în mod precis şi explicit că are misiunea de a se observa respectarea procedurii legale privind organizarea şi desfăşurarea referendumului şi confirmarea rezultatelor.

În ședința de Plen a CC, judecătorii au admis marți, la solicitarea formulată de președintele suspendat Traian Băsescu, preschimbarea termenului şedinţei CC la care va fi decisă validarea sau invalidarea referendumului de demitere, pentru 21 august, motivând instabilitarea politică şi impactul asupra economiei, precum și devansarea cu zece zile a termenului până la care Guvernul trebuie să comunice Curții listele electorale permanente actualizate până la data de 10 iulie.

De asemenea, Curtea Constituțională a decis că erata prin care s-a precizat temeiul legal în baza căruia urma să fie stabilit numărul total al alegătorilor care trebuiau să-şi exprime opţiunea la referendum, a fost făcută legal cu acordul majorităţii judecătorilor CC.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt1
YesMy