Întâlnire cu Iohannis, respinsă de clubul de handbal

Klaus Iohannis
Klaus Iohannis

Clubul de handbal din Vâlcea a respins cererea PNL de a organiza o întâlnire cu Klaus Iohannis în Sala Sporturilor.

Conducerea clubului de handbal din Râmnic a respins cererea liberalilor vâlceni de a organiza vineri, în Sala Sporturilor Traian, o întâlnire a preşedintelui Klaus Iohannis cu alegătorii din Vâlcea, a declarat, miercuri, preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, scrie Agerpres.

"Aşa cum am anunţat, vineri, 8 noiembrie 2019, preşedintele statului, Klaus Iohannis, va fi prezent în judeţul Vâlcea. Preşedintele doreşte să se întâlnească cu cât mai mulţi vâlceni în ultima zi de campanie, pentru turul întâi al alegerilor prezidenţiale. Din păcate, cererea formulată către Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea, pentru închirierea în acest scop a Sălii Sporturilor, a fost respinsă de către conducerea acestui club, cu toate că am acceptat toate condiţiile impuse de reprezentanţii acestuia (montare şi demontare mochetă, închirierea unei săli pentru antrenamentul echipei de handbal şi pretenţii financiare exagerate). Dezavuez acest comportament inadecvat al reprezentanţilor clubului, dar mai ales al conducerii Primăriei Râmnicului, fără ştirea căreia nu se mişcă nimic", a precizat Buican.

Motivul refuzului

 

Conducerea SCM Râmnicu Vâlcea a motivat refuzul de a pune la dispoziţia PNL sala de sport prin aceea că echipa de handbal nu are unde să se pregătească în altă parte pentru meciurile din Liga Campionilor.

"Participarea la această competiţie presupune asigurarea unor condiţii minimale impuse de Federaţia Europeană de Handbal (EHF) şi anume folosirea unei suprafeţe de joc omologate, care să respecte Regulamentele de Funcţionare ale EHF, condiţii optime realizării unui climat favorabil ce asigură un impact major asupra atingerii eficienţei obiectivelor asumate de SCM Râmnicu Vâlcea. Ţinând cont de faptul că perioada de timp dintre data la care aţi făcut solicitarea şi data la care doriţi organizarea evenimentului se suprapune cu calendarul competiţional al echipei de handbal feminin SCM Râmnicu Vâlcea, suntem puşi în imposibilitatea găsirii unei săli de sport cu condiţii similare necesare pregătirii echipei de handbal a clubului. Având în vedere că echipa de handbal feminin a clubului nostru are în programul competiţional 2019-2020 prevăzute antrenamente şi meciuri oficiale până în data de 16 noiembrie 2019, vă aducem la cunoştinţă faptul că pe perioada solicitată de dumneavoastră nu se pot organiza evenimente extrasportive în Sala Sporturilor Traian, asigurându-vă totodată de întreaga noastră disponibilitate pentru perioada următoare", se arată în răspunsul trimis de conducerea SCM Râmnicu Vâlcea la solicitarea PNL Vâlcea.

Klaus Iohannis şi premierul Ludovic Orban vor veni vineri la Râmnicu Vâlcea, în ultima zi de campanie electorală, întâlnirea cu alegătorii vâlceni urmând să aibă loc la Casa Sindicatelor din Râmnicu Vâlcea, de la ora 16,00, potrivit preşedintelui organizaţiei PNL Râmnicu Vâlcea, Claudia Banu.

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.25