Coaliția PSD - PNL a luat decizia de a merge cu candidaturi separate la Primăria București.
UPDATE: Coaliția s-a ”fracturat” în București, unde liderii celor două partide au decis să meargă cu candidaturi separate la Primăria Capitalei. Astfel, Gabriela Firea (PSD) și Sebastian Burduja (PNL) sunt cei doi care vor lupta pentru PMB, scopul este de a maximiza electoratele celor două partide, au declarat, pentru Agerpres, surse politice.
UPDATE: Cătălin Cîrstoiu a plecat, luni seară, în jurul orei 23:15, printr-o ușă laterală, de la Palatul Victoria.
UPDATE: Luni seară, în emisiunea lui Niels Schnecker de la România TV, senatorul PSD Daniel Zamfir a vorbit despre posibilitatea de a fi nominalizat drept candidat al Alianței PSD - PNL pentru Primăria Capitalei.
„E cu puncte-puncte. În primul rând, mulțumesc colegilor dacă s-au gândit la această variantă. Eu nu pot spune nimic în acest moment. Nu am fost la coaliție, nu am fost consultat în legătură cu această chestiune. În momentul în care va fi o decizie, atunci voi putea să discut. Acum nu am nimic să vă spun, în afară de faptul că dacă decizia ar fi una în direcția nominalizării mele, eu nu mă voi da înapoi din mai multe considerente, chiar dacă este o situație extrem de dificilă.
Eu, cu astfel de situații m-am confruntat de când am intrat în politică, precum la legea dării în plată“, a spus Daniel Zamfir, luni seară, la România TV.
UPDATE: Cătălin Cîrstoiu a ajuns la ședința coaliției de la Palatul Victoria
UPDATE: Cătălin Cîrstoiu lipsește de la ședință. Conform unor surse, Cătălin Cîrstoiu ar urma să fie retras din cursa pentru București.
---
În cadrul ședinței coaliției care începe luni dimineață, liderii coaliției vor decide ce se întâmplă cu candidatura medicului Cătălin Cîrstoiu, asumat candidat comun PSD - PNL pentru București.
Se pare că de când și-a asumat candidatura, Cătălin Cîrstoiu nu a reușit să adune suficientă notorietate și intenție de vot, Capitala jucându-se între Nicușor Dan și Cristian Popescu Piedone.
În plus, Cătălin Cîrstoiu a fost așteptat de coaliția de guvernare și alianța PSD - PNL să lămurească zvonurile care planau în jurul său, în contextul clinicii private pe care o deține împreună cu soția sa, și ea medic în Spitalul Universitar. A ieșit cu declarații vineri seară. Dacă au fost lămuritoare sau nu pentru coaliția de guvernare, se va decide astăzi, când, se pare, se va lua o hotărâre și-n ceea ce privește candidatura sa, încă nedepusă.
Cătălin Cîrstoiu a spus că a fost ”cam singur” în precampanie, în timp ce politicianul văzut cu șanse pentru Capitală, Rareș Bogdan, a făcut deja un pas în spate.
În urma discuției purtate de Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, se pare că PSD - PNL vor să meargă înainte cu un candidat comun, dar PSD ar vrea unul de partid, iar PNL un independent. Cărțile nu sunt făcute, nici deciziile definitive. Rămâne de văzut ce vor decide astăzi, rămâneți pe dcnews.ro pentru informații.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu