Incendii devastatoare în California. Parcul Naţional Yosemite, în pericol

Incendiile de vegetaţie din California s-au extins marţi până în apropierea Parcului Naţional Yosemite.

Incendiile de vegetaţie din California s-au extins marţi până în apropierea Parcului Naţional Yosemite, în timp ce echipele de intervenţie se luptă cu flăcările în condiţii dificile - teren în pantă, greu accesibil, şi fum gros degajat de foc - pentru a proteja comunităţile aflate în pericol, informează Reuters. Incendiul, denumit Ferguson Fire, a izbucnit vineri noapte şi a provocat moartea unui pompier ziua următoare. Focul, care s-a extins până la doar câţiva kilometri de parcul naţional, carbonizase aproape 49 de kilometri pătraţi de vegetaţie până marţi după-amiaza. 

Focul continuă să se extindă, a spus purtătoare de cuvânt a departamentului de pompieri, Adrienne Freeman. Este foarte multă vegetaţie, foarte, foarte uscată, mulţi copaci sunt distruşi de insecte. Problema este că acest teren este abrupt, spune Freeman. Este dificil să mergi pe aceste pante sau să pătrunzi în canioane. Sunt multe locuri în care nu putem aduce pompieri pentru că nu sunt în siguranţă, a adăugat aceasta. 

Munca pompierilor, îngreunată de stratul gros de fum 

Munca echipelor de intervenţie a fost îngreunată de stratul gros de fum negru vizibil de la mai mulţi kilometri, care împiedică elicopterele cu apă şi aeroplanele să zboare la altitudini mici, în canioanele înguste. Autostrada State Route 140, punctul vestic de intrare în Parcul Yosemite, a fost închisă din cauza extinderii flăcărilor. Autorităţile nu au stabilit încă sursa declanşării incendiului. 

Întrucât focul înaintează încet spre est şi sud de la locul în care a izbucnit - Savage Trading Post, aflat la 32 de km sud-vest de hotarele parcului din Munţii Sierra Nevada -, responsabilii din departamentul de pompieri au avertizat că locuitorii din Jerseydale, Mariposa Pines, Clearing House şi Incline ar putea fi în pericol.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel