Gravurile lui Picasso vor putea fi văzute în Londra. O parte mai puțin cunoscută din opera sa va fi expusă publicului

FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres

Începând de joi, British Museum din Londra va găzdui o expoziție impresionantă ce reunește aproape 100 de gravuri ale renumitului artist spaniol Pablo Picasso. Aceasta își propune să ofere vizitatorilor o incursiune profundă în viața și creația sa, dezvăluind o fațetă mai puțin cunoscută a artistului, din perioada petrecută la Paris până în ultimele sale zile. 

"Picasso a realizat aproximativ 2.400 de stampe în întreaga sa carieră. Oamenii cunosc mai mult picturile sale, aşadar noi vrem că arătăm cu adevărat că opera gravată era o parte importantă a creaţiei sale", a declarat curatoarea expoziţiei, Catherine Daunt.

Noua expoziţie, "Picasso gravorul", se deschide cu o gravură intitulată "Le repas frugal", ce datează din 1904.

Cu cinci ani mai devreme, Picasso realizase prima lui gravură, "El Zurdo", pe vremea când avea vârsta de doar 17 ani. Artistul spaniol a explorat apoi aproape tehnicile de gravură, de la cea clasică la peniţă uscată, litografie, acvatintă şi linogravură, a subliniat Catherine Daunt.

În primele lui lucrări, "era interesat de oamenii din jurul său de la Paris şi a reprezentat scene de sărăcie, acrobaţi, artişti plastici şi artişti stradali", a menţionat ea.

Expoziţia, care va rămâne deschisă până pe 30 martie 2025, prezintă 97 dintre cele 553 de gravuri realizate de Picasso şi aflate în proprietatea British Museum, realizate între 1904 şi 1971.

Printre ele se află gravura "Songe et mensonge de Franco", inclusă în "La Suite Vollard", o serie de 100 de stampe gravate între 1930 şi 1937 pentru comerciantul de artă Ambroise Vollard.

Picasso a abordat într-o manieră recurentă tema pictorului şi a modelului său, precum şi mitul Minotaurului.

În "La Suite 347", o serie de stampe realizate între 16 martie şi 8 octombrie 1968 de Picasso, pe atunci în vârstă de 86 de ani, artistul spaniol îi evocă pe scriitorul Honore de Balzac, pictorii Rembrandt şi El Greco, precum şi pe generalul Charles de Gaulle, într-o caricatură realizată în perioada revoltelor care au avut loc în Franţa în mai 1968, notează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel