Winfried Kretschmann - primul ecologist care va conduce un land regional german - aparţine aripii pragmatice a acestui partid contestatar.
Potrivit primelor estimări, "verzii" au obţinut suficiente voturi duminică pentru a guverna împreună cu social-democraţii Baden-Wurtemberg, un land prosper condus de creştin-democraţi din 1953 până în acest an, informează Agerpres.
Kretschmann (62 ani), profesor de fizică-chimie, a participat - la începutul anilor 1980 - la fondarea Partidului Ecologist în Baden Wurtemberg. Ales de 30 de ani în Parlamentul regional al landului, el a preluat conducerea verzilor în acest land cu 10 milioane de locuitori în 2002, pe când partidul său avea 10 deputaţi. În cursul alegerilor din 2006, el îşi plasase deja partidul pe traiectorie ascendentă, obţinând şapte mandate suplimentare.
Combaterea unui uriaş proiect de amenajare urbanistică în capitala regională, Stuttgart, al atotputernicului CDU - în care urmau să fie smulşi din rădăcini arbori centenari - soldată cu intervenţia brutală a poliţiei şi peste o sută de răniţi, polemicile pe tema energiei nucleare după catastrofa de la centrala niponă de la Fukushima /într-un land în care se află patru din cele 17 reactoare nucleare germane/ au impulsionat victoria ecologiştilor în alegeri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu