François Hollande, intervenţie tranşantă în conflictul din Siria

Francois Hollande
Francois Hollande

Preşedintele Franţei, François Hollande, a făcut un apel către rebelii sirieni prin care le-a cerut să-şi formeze un guvern provizoriu, declarând că Parisul îi va oferi recunoaştere oficială. 

[caption id="attachment_225640" align="alignnone" width="460"] Foto: AFP[/caption]

François Hollande a făcut anunţul de susţinere a unui guvern provizoriu al rebelilor luni, după ce un avion de luptă sirian a omorât cel puţin 60 de oameni în Damasc, după cum informează activiştii opoziţiei. Ţinta intervenţiei preşedintelui francez e creşterea presiunii asupra preşedintelui sirian, Bashar as-Assad, dar înseamnă şi o atitudine diferită faţă de alte capitale europene din Vest, potrivit The Guardian. "Franţa cere opoziţiei din Siria să formeze un guvern provizoriu, inclusiv şi reprezentativ, care poate deveni reprezentativul legitim al noii Siria (...) Franţa va recunoaşte guvernul provizoriu, odată ce acsta se va forma," a spus François Hollande la o întâlnire a ambasadorior francezi la palatul prezidenţial. "Îi includem şi pe partenerii noştri arabi, care ar trebui să accelereze acest pas," a mai adăugat acesta.

Preşedintele socialist al Franţei, a devenit prin pledoaria sa, primul lider europen din Vest care să ceară Siriei să construiască un guvern provizoriu, punând presiune suplimentară pe Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, pentru a înceta gambitul diplomatic, sau pentru a da autorizaţie armatei americane să protejeze civilii Siriei, informează Washington Post. Oficialii americani spun că anunţul e unul prematur." Nu suntem nici pe departe acolo," a afirmat un oficial american. Capitalele Londra şi Washington au fost mai precaute în atitudinea lor faţă de opoziţia din Siria, despre care cred că e prea fracturată şi ineficace pentru a forma un guvern alternativ.

Aproximativ 200.000 de oameni au murit în conflictul sirian, care a pornit de la proteste prodmocratice începute în martie 2011. În ultimele săptămâni violenţele s-au intensificat. Sâmbătă, în suburbia Darraya din Damasc, mai mult de 320 de oameni au fost ucişi, majoritatea împuşcaţi în cap, în ceea ce reprezentanţii opoziţiei numesc cel mai mare mascru al conflictului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel