€ 5.0923
|
$ 4.3442
|
Curs valutar: € 5.0923
|
$ 4.3442
 

Forţele ONU din Liban acuză Israelul de atac asupra sediului său - proteste la nivel diplomatic

onu_61003400 foto: Freepik
 

Italia a adus joi acuzații împotriva Israelului de posibile "crime de război", după ce forța ONU staționată între Liban și Israel a condamnat tirurile israeliene "repetate" asupra pozițiilor sale, în urma cărora doi soldați din cadrul misiunii de menținere a păcii au fost răniți.

Armata israeliană a dat asigurări că le-a cerut soldaţilor ONU să rămână "în spaţii protejate" înainte de a lansa atacuri "în apropierea" bazei lor. Incidentul a fost denunţat de Washington, Madrid, Paris şi Dublin.

Forţa Interimară a Naţiunilor Unite în Liban (UNIFIL), din care 10.000 de soldaţi sunt desfăşuraţi în sudul ţării, a cerut încetarea ostilităţilor de când tirurile transfrontaliere dintre armata israeliană şi Hezbollah s-au transformat recent într-un război deschis.

UNIFIL a anunţat joi că "două Căşti albastre au fost rănite după ce un tanc Merkava al armatei israeliene a tras asupra unui turn de observaţie al sediului UNIFIL" din Naqoura, provocând rănirea a doi bărbaţi, cetăţeni indonezieni.

"O încălcare gravă a dreptului internaţional"

Italia, principala ţară occidentală care contribuie la UNIFIL în ceea ce priveşte efectivele cu aproape 900 de soldaţi mobilizaţi, a denunţat acte "intolerabile" şi l-a convocat pe ambasadorul israelian pentru un "protest ferm".

Ministrul italian al Apărării Guido Crosetto a estimat că aceste tiruri israeliene împotriva UNIFIL "ar putea constitui crime de război şi, cu siguranţă, reprezintă încălcări foarte grave ale normelor dreptului internaţional umanitar".

Madridul a denunţat o "încălcare gravă a dreptului internaţional", cerând ca securitatea Căştilor albastre să fie "garantată".

Statele Unite s-au declarat "foarte îngrijorate", cerând aliatului lor "să nu ameninţe securitatea forţelor ONU de menţinere a păcii".

Franţa a anunţat că "aşteaptă explicaţii" şi a "condamnat orice atingere la adresa securităţii UNIFIL".

Parisul solicitase, înainte de incident, o nouă reuniune a Consiliului de Securitate al ONU consacrată situaţiei din Liban, notează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close