Fondul de Garantare pentru IMM-uri. Alexandru Petrescu: Prea puțini ȘTIU. Este nepermis

Bogdan Bolojan / 08 apr 2018 / 14:14
Guvern Dăncilă
Descriere foto: Guvern Dăncilă

Alexandru Petrescu, fost ministru al Economiei și IMM-uri în Guvernul Grindeanu a vorbit despre ajutorul pe care românii îl pot primi din partea statului în momentul în care doresc să obțină un credit de la o bancă. Petrescu spune ca instrumentul este unul mult prea puțin cunoscut de către români. 

Alexandru Petrescu conduce în acest moment Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri. El a explicat cum această instituție poate ajuta un antreprenor să obțină mai facil un credit de la bancă. 

"Această instituție ar trebui să fie expresia cea mai pragmatică de susținere a antreprenorului român. În momentul în care un antreprenor merge la bancă și vrea să acceseze o linie de finanțare pentru a-și achiziționa echipamente de producție de exemplu, depozite și așa mai departe, tot ce înseamnă capital de investiții, banca îi va cere garanții. Luăm ca exemplu un credit de 100 000 de euro, când banca poate cere garanții colaterale de 160 %. Adică omul, pe lângă activele firmei, trebuie să pună garanție și pe proprietățile personale: casa în care locuiește, terenul, casa părintelui, eventual niște contracte pe termen lung dacă le ai, le pui și p-alea, riști tot. Chiar și dacă îți asumi aceste riscuri, de multe ori nu este de ajuns pentru a îndeplini criteriile de garantare. Aici intervine Fondul, unde până la 80 % din nevoia de garantare solicitată de bancă poate fi acoperită de fond. Din punctul meu de vedere, vă mărturisesc că Fondul de Garantare este într-o nepermisă discreție. Am discutat cu oamenii de afaceri. Nu era cunoscut la nivelul mare al antreprenorilor," a spus Alexandru Petrescu la interviurile DCNews.

Concret, despre cum funcționează Fondul de Garantare 

Alexandru Petrescu a exlicat modul concret în care funcționeaza Fondul de Garantare și cum poate fi solicitat ajutorul în cazul necesității obținerii unui credit pentru business. 

"Ca antreprenor trebuie să mergi la banca unde ai contul deschis. Dacă vrea să acceseze o linie de finanțare, poate solicita ofițerului de credit intervenția Fondului Național de Garantare pentru acoperirea unor garanții pe care antreprenorul nu le poate acoperi. Noi avem contracte și contacte doar cu băncile. Băncile sunt partenerii noștri, care la rândul lor lucrează cu mediul de afaceri. În momentul în care ei identifică un antreprenor cu un business plan bun, bancabil, ei pot veni către Fond și pot solicita emiterea unei scrisori de garanție pentru acel antreprenor, astfel încât noi să preluăm riscul neplății acelui împrumut, care poate fi de maximum 80 % din nevoia de garantare. Noi recuperăm banii pe căile legale, dar nu întotdeauna lucrurile merg bine, asta e valabil pentru tot ceea ce înseamnă capital de risc și conceptul bancar în sine. Noi, în analiza emiterii unei scrisori de garanție folosim aceiași parametri de analiză și politici de prudențialitate aprobați de BNR, la fel ca o instituție bancară. Dacă afacerea dă greș, fondul de garantare merge pe același model ca și recuperarea pe care o fac băncile, cu executor judecătoresc, masă credală și așa mai departe," a mai spus Alexandru Petrescu.

Vezi răspunsul complet: