Florin Piersic-Mircea Drăgan. Piersic: S-a stins un prinț

Actorul Florin Piersic deplânge moartea regizorului Mircea Drăgan, pe care îl consideră "un prinț" al cinematografiei românești.

"Dragilor sau cum să vă mai spun eu celor care sunteți acum în România, pentru că eu sunt plecat în Republica Moldova, unde am avut și am trei spectacole cu recitalul meu "Florin Piersic pur și simplu' și cu piesa "Străini în noapte". Astăzi am primit din partea unui prieten, Marius, astăzi am aflat de la Marius această îngrozitoare veste, anume că regizorul, prietenul meu, omul care aproape în toate filmele lui m-a distribuit s-a stins. (...) Sunt aici, dar am o tristețe în suflet cum nu pot să vă spun. În prima biserică ortodoxă am să intru, am să mă gândesc la el și am să aprind lumânări în memoria lui. O îmbrățișez pe Ioana Drăgan, soția lui, pe care o cunosc și care mi-a fost parteneră în multe filme. Dumnezeu să-l țină la dreapta Lui', a declarat miercuri, Florin Piersic.

Actorul a povestit câteva dintre momentele în care a fost alături de regizorul Mircea Drăgan, în colaborarea lor cinematografică.

"Mi-aduc aminte cu drag de toate colaborările pe care le-am avut cu el și mai ales mi-aduc aminte de "Columna lui Traian", în care jucam Sabinus. Mi-aduc aminte de călătoria pe care am făcut-o împreună cu el, cu Mircea Drăgan, regizor excepțional, cu filmul "Cuibul salamandrelor", când am aterizat la Casablanca și am trecut cu emoție și cu plăcere Munții Atlas, cu o căldăruță de apă în care el înmuia batista sau cârpulița pe care o avea și mi-o punea mie pe față, pentru că era o căldură extraordinară, iar la Marrakech mi-a cumpărat o înghețată cum n-am mâncat în viața mea. Era bun, era talentat, era un om care știa să-și facă distribuțiile extraordinar. Și mai îmi aduc aminte de o imagine pe care nu pot s-o uit. Anume, întotdeauna, oriunde filma, iarna, vara, primăvara, toamna, el era îmbrăcat în costum și cu cravată cu cămașă albă. Întotdeauna, oriunde! N-am să uit asta niciodată! Dumneavoastră vă imaginați că, la o filmare, regizorul vine în blugi, în haine comode, dar el era întotdeauna în costum, cu cămașă albă și cu cravată. N-am să uit asta câte zile voi avea; asta este minunata imagine pe care am avut-o cu acest prinț al cinematografiei românești și care o să rămână cu filmele lui în memoria tuturor celor care iubesc filmul, acest Mircea Drăgan, de care mă leagă o prietenie grozavă', a mai spus Florin Piersic.

Regizorul Mircea Drăgan a murit luni seară, la vârsta de 85 de ani.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel