FADERE, apel către guvern după cutremurul din Italia

FADERE (Federația asociațiilor de români din Europa) cere Guvernului României să se implice mai mult în ajutorarea familiilor de români afectate de cutremurul din Italia.

FADERE apreciază gestul Guvernului României care a decis să repatrieze trupurile neînsuflețite ale românilor decedați în Italia, însă credem că ajutorul guvernamental ar trebui să fie mai susținut. Foarte multe dintre aceste familii și-au pierdut casele și toate bunurile din casă.

"În acest moment, 11 dintre cele 290 de persoane care și-au pierdut viață sunt români. Ministerul Afacerilor Externe ne vorbește doar de un disparut, însă românii din zonă spun că ar fi mai multe persoane dispărute", se arată într-un comunicat de presă al FADERE.

Comunitatea românească din Italia s-a solidarizat rapid cu cei afectați și mai multe asociații românești au trimis deja ajutoare în zonă. FADERE poate pune la dispoziția românilor din Italia afectați de cutremuri cât și a membrilor familiilor celor decedați, transport gratuit până în țară.

"Credem că ceea ce facem noi este foarte puțin față de nevoile celor afectați, însă în mod sigur orice gest de solidaritate va fi bine primit de conaționalii noștri. Acum ar fi timpul ca și oficialitățile din țară să le întindă o mană de ajutor celor năpăstuiți. Poate așa ne vor convinge că jignirile la care am fost supuși și ostilitatea cu care am fost tratați în ultima vreme nu sunt altceva decât erori trecătoare", a declarat Daniel Tecu, președintele FADERE.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel