O puternică explozie s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-un bloc din Miercurea Ciuc, din cauza unor scurgeri de gaz la un aragaz defect.
Ofiţerul de serviciu de la Dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita a declarat, duminică dimineaţă, că explozia s-a produs cu puţin înainte de miezul nopţii, la bucătăria unui apartament de la etajul al treilea al unui bloc de pe bulevardul Frăţiei din Miercurea Ciuc. Pompierii au fost alertaţi prin 112 de către un locatar de la primul etaj al clădirii, scrie Mediafax.
La locul deflagraţiei s-au deplasat două echipaje de pompieri cu două autospeciale, precum şi reprezentanţii distribuitorului de gaz.
Şeful Gărzii de intervenţie de la Detaşamentul de Pompieri Miercurea Ciuc, plutonier adjunct Ionuţ Ioniţă, a precizat că explozia nu a fost urmată de incendiu. Însă, toţi locatarii de pe scară, aproximativ 50 de persoane, au fost evacuaţi din apartamentele lor, iar reprezentanţii firmei distribuitoare au oprit gazul.
"În urma exploziei, un perete despărţitor şi uşa bucătăriei apartamentului au fost dislocate, geamul termopan s-a spart, afectat fiind şi apartamentul de la etajul al doilea, unde s-au produs mai multe fisuri. Locatarii de pe scara blocului au fost evacuaţi şi li s-a permis să intre după aproximativ o oră, după ce s-a identificat unde s-a produs explozia şi măsurătorile au demonstat că nu mai există niciun pericol", a spus Ionuţ Ioniţă.
Potrivit acestuia, deflagraţia s-a produs din cauza unor scurgeri de gaz la un aragaz defect, instalaţia din apartament fiind sigilată până la remedierea problememlor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News