Cele mai citite

Erdogan anunţă că Turcia nu susţine admiterea Suediei şi Finlandei în NATO

Autor: Rodica Mitu
alerta_breaking_news_696x392_51849800
Breaking news

Turcia nu susţine aderarea Suediei şi Finlandei la Alianţa Nord-Atlantică, a afirmat vineri preşedintele Recep Tayyip Erdogan.

Turcia nu susţine aderarea Suediei şi Finlandei la Alianţa Nord-Atlantică, a transmis, vineri, 13 mai, preşedintele Recep Tayyip Erdogan, denunţând prezenţa unor „organizaţii teroriste" în cele două ţări nordice, referindu-se la grupuri disidente turce şi la organizaţii separatiste kurde.

„Urmărim evoluţiile referitoare la Suedia şi Finlanda, dar nu avem o viziune favorabilă", a afirmat Recep Tayyip Erdogan, într-o conferinţă de presă organizată la Istanbul.

Opoziţia exercitată de Turcia ar putea genera probleme pentru aderarea Suediei şi Finlandei, în condiţiile în care extinderea NATO necesită o decizie în unanimitate.

„Turcia nu vrea să repete greşelile. În plus, ţările scandinave găzduiesc organizaţii teroriste", a acuzat Recep Tayyip Erdogan, citat de agenţia Reuters, notează Mediafax.

Senatul SUA susţine aspiraţiile Finlandei şi Suediei de a deveni rapid membre NATO

În acest context, amintim că lideri din Senatul SUA au anunţat, joi seară, că susţin aspiraţiile Finlandei şi Suediei de a deveni membre ale Alianţei Nord-Atlantice, subliniind că sunt pregătiţi pentru o procedură rapidă de aprobare a solicitărilor celor două ţări.

„Dacă Suedia şi Finlanda decid să îşi depună candidaturile pentru a deveni membre NATO, lucrăm pentru a garanta un vot rapid", a declarat senatorul democrat Bob Menendez, preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe din Senatul SUA, potrivit cotidianului Le Monde.

„Susţinem Finlanda în acest proces", a afirmat, la rândul său, senatorul republican Jim Risch, vicepreşedintele Comisiei.

Președintele Finlandei, Sauli Niinistö, și premierul Sanna Marin au anunţat, joi dimineaţă, că intenţionează să depună o solicitare formală pentru aderarea la Alianţa Nord-Atlantică. Finlanda şi Suedia au început să analizeze posibilităţi de a deveni membre NATO în contextul intervenţiei militare ruse în Ucraina. Germania şi Franţa au anunţat, în contextul anunţului liderilor finlandezi, că susţin aspiraţia Finlandei de a deveni rapid membră NATO.

Citește și: România, în atenția Departamentului de Stat. Ce șanse avem să avansăm în raportul SUA privind traficul de persoane

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Stiri
Citește mai multe din Stiri
x close