Emil Boc, despre dosarul Microsoft

Fostul premier Emil Boc a declarat, sâmbătă, la Sinaia, că nu are "nicio tangenţă" cu dosarul Microsoft, dosar care vizează nouă foşti miniştri.

"Nu pot să comentez implicaţiile juridice. Din punctul meu de vedere, orice anchetă judiciară trebuie să-şi urmeze cursul. Eu nu am ştiinţă de vreo încălcare a legii sau legalităţii cu privire la actele la care se face referire, dar anchetele judiciare trebuie să-şi urmeze cursul" a afirmat Emil Boc, sâmbătă, la Sinaia, unde o însoțea pe Elena Udrea la fesivalul Sinaia Forever.

Întrebat dacă a fost citat la DNA în acest dosar, Emil Boc a răspuns negativ: "Nu am avut nicio tangenţă cu acest subiect".

La rândul său, Elena Udrea, a spus că "justiţia trebuie lăsată să funcţioneze".

Citește și: Elena Udrea, alături de Emil Boc, la Sinaia Forever, 2014

"Sunt lucruri care se întâmplă. Vedem în toate anchetele pe care le instrumentează justiţia în ultimul timp că sunt tot felul de oameni implicaţi. Este o anchetă în curs, cel mai bine ese să lăsăm justiţia să funcţioneze mai departe şi să vedem ce este în acest caz şi care este realitatea" a spus Elena Udrea, întrebată dacă o surprind acuzaţiile aduse unor foşti miniştri cu care a fost colegă în Guvernul Boc.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel