Edward Snowden se află în Rusia, de unde va pleca în Venezuela

eduard
eduard

Fostul consultant IT al NSA, Edward Snowden, care a dezvăluit informaţii despre programele americane de interceptare a comunicaţiilor, a părăsit Hong Kong-ul duminică, la bordul unui avion al companiei Aeroflot cu destinaţia Moscova, scrie Mediafax. Snowden a fost inculpat vineri, în Statele Unite, pentru acte de spionaj, iar justiţia americană a cerut autorităţilor din Hong Kong să îl aresteze.

Edward Snowden, fostul consultant IT al NSA care a dezvăluit informaţii despre programele americane de interceptare a comunicaţiilor, intenţionează să ajungă în Venezuela via Havana, după ce va face escală la Moscova, anunţă surse din cadrul companiei ruse Aeroflot.

"Un pasager având numele Edward Snowden va sosi astăzi la Moscova la bordul zborului SU213 venind din Hong Kong, iar maine, 24 iunie, va decola cu zborul SU150 spre Havana. În aceeaşi zi, va părăsi Havana cu destinaţia Caracas, la bordul unui zbor local", a declarat o sursă citată de Itar-Tass.

În schimb, preşedinţia Rusiei nu are informaţii despre locul în care se află Edward Snowden şi nici despre planurile acestuia, anunţă un purtător de cuvânt al Kremlinului, în contextul în care fostul consultant al NSA a părăsit Hong Kong-ul cu destinaţia Moscova.

Guvernul din Hong Kong a confirmat, duminică, plecarea fostului consultant informatic al NSA Edward Snowden, relatează AFP.

 "Domnul Snowden a părăsit duminică Hong Kong-ul în mod voluntar, plecând în mod legal în altă ţară", a declarat un purtător de cuvânt al Guvernului local, precizând că autorităţile "nu primiseră încă informaţii care să justifice arestarea" tânărului american.

 Site-ul cotidianului South China Morning Post a anunţat, în această dimineaţă, că avionul comercial care îl transportă pe Snowden urmează să aterizeze duminică după-amiază pe aeroportul Şeremetievo din Moscova, însă nu se ştie dacă aceasta va fi destinaţia finală a fostului consultant al Agenţiei Naţionale pentru Securitate din Statele Unite.

 Edward Snowden, în vârstă de 29 de ani, fugise în Hong Kong în mai, după ce a dezvăluit existenţa a două programe secrete, unul referitor la colectarea datelor registrelor telefonice, începând din 2006, iar celălalt, Prism, vizând reţele de socializare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel