E3: Nintendo pregăteşte lansarea Wii 2, cea mai nouă consolă de gaming

07 iun 2011 / 17:12
nintendo wii 2
nintendo wii 2

După vâlva pe care a reuşit să o facă odată cu lansarea Wii, Nintendo se pregăteşte de lansarea unei noi generaţii de console, Wii 2. Deja vedetă a Electronic Entertainment Expo (E3), noul produs Nintendo va înlocui complet consola Wii, până în 2012.

autor: Alex Antonache

Zvonurile cu privire la noile specificaţii ale Nintendo Wii nu au întârziat să apară.

Grafică de înaltă definiţie, Blu-Ray, capacitatea hard-ului şi controlere touch-screen sunt parte din specificaţiile ţinute în secret ce înconjoară această consolă. Deoarece conceptul de gaming HD este deja folosit de concurenţii consolei Wii de ceva vreme, este logic ca Nintendo să urmărească acest tip de upgrade. Capacitatea consolei de a suporta tehnologia de redare Blu-Ray este un “must” şi un avantaj extraordinar pentru orice consola de jocuri HD.

Platforma de gaming a celor de la Nintendo va beneficia de toată tehnologia actuală dar va aduce şi elemente inovatoare pe piaţa consolelor de gaming. Astfel vom regăsi elementele de control şi grafică ca 3DS, DSi, şi DsiXL ce nu vor lipsi din pachetul consolei. Sunt însă si sceptici care consideră ca deşi aceste tehnologi sunt populare, şi uşor de găsit, ele ar putea fi mai mult un vis, rare fiind cazurile în care toate aceste elemente se găsesc la un loc. Aşteptările şi zvonuri şi-au făcut treaba, astfel încât succesorul consolei Wii va fi prezentat în această săptămână, şi va fura probabil titlurile din acest an ale conferinţei E3. Deşi mai multe jocuri şi noi tehnologii vor fi anunţate, acest an va fi probabil anul “Expo Nintendo”, rezultatele urmând să apară în perioada imediat următoare. Totuşi dacă istoria serveşte ca o lecţie, compania de divertisment Nintendo ar trebui să aibă pregătite câteva surprize ascunse în “mânecile sale”. Presiunea este mare,iar Nintendo se va afla în lumina reflectoarelor. Aşteptăm cu nerăbdare să se confirme (cel puţin o parte) din aceste zvonuri in timpul Expo E3, care se desfăşoară între 7-9 iunie 2011 în Los Angeles.