Ducele şi ducesa de Cambridge, primele fotografii de la botezul prinţului Louis

Ducele şi ducesa de Cambridge, împreună cu membrii familiei regale, după botezul prinţului Louis
Ducele şi ducesa de Cambridge, împreună cu membrii familiei regale, după botezul prinţului Louis

Ducele şi ducesa de Cambridge au făcut publice câteva  fotografii de la  botezul prinţului Louis din 9 iulie, potrivit anunţului făcut de Palatul Kensington.

Ceremonia botezului a avut loc pe 9 iulie, la Chapel Royal din palatul St James din Londra. Slujba  a fost oficiată de arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, care i-a botezat şi pe fraţii mai mari ai lui Louis, prinţul George şi prinţesa Charlotte.

Ducesa de Cambridge şi prinţul Louis în grădina de la Clarence House, după botezul celui de-al treilea copil al familiei

Fotografiile au fost realizate de Matt Holyoak la Clarence House, după ceremonie.

Prințul Louis este  al cincilea în linia de succesiune la tronul Marii Britanii, acesta născându-se  pe 23 aprilie 2018. 

Regina Elisabeta a II-a, în vârstă de 92 de ani, şi prinţul consort Philip, în vârstă de 97 de ani, nu au participat la eveniment.

Ducele şi ducesa de Cambridge, prinţul George, prinţesa Charlotte şi prinţul Louis

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel